Ea este cea mai tânără șefă de guvern din lume: cum a devenit premier la 34 de ani
Tânăra din imaginile alăturate este cel mai tânăr premier din lume, probabil din toate timpurile. Are doar 34 de ani, iar numele ei este Sanna Marin.
Într-o victorie fără precedent pentru femeile tinere de pe întregul mapamond, Sanna Marin a fost numită în poziția de prim-ministru al Finlandei. Se vehicula de câteva zile această posibilitate, dar preluarea oficială a funcției s-a petrecut în urmă cu mai puțin de 24 de ore. Ea este reprezentanta partidului social democrat, o grupare politică de centru stânga.
Pe lângă premiera legată de a fi numită cel mai tânăr șef de guvern, Sanna Marin a ajuns tot ieri în fruntea unei coaliții de guvernare formată din cinci partide. Partea drăguță a întregii ecuației este că, după cum se poate vedea în postarea de pe Twitter de mai jos, toate cele cinci partide au în frunte femei tinere, de până în 35 de ani.
Știrea a făcut înconjurul lumii, după ce Sanna Marin a obținut votul de încredere al Parlamentului unicameral de la Helsinki. E a devenit ocupanta funcției de premier cu 99 de voturi ”pentru” și 70 de voturi ”împotrivă”. La scurt timp după desfășurarea votului, Sanna Marin și cabinetul său s-au întâlnit cu președintele țării, Sauli Niinisto pentru numirea oficială în funcție a noului guvern, conform Hotnews.
În contextul în care Sanna Marin reprezintă același partid care se afla deja la conducerea țării, nu ar trebui să se observe nicio schimbare a liniei politice din ultimii ani. „Vreau să construiesc o societate în care fiecare copil să poată deveni orice își dorește și în care fiecare ființă umană să poată trăi și îmbătrâni cu demnitate”, a scris Sanna Marin într-un mesaj postat pe Twitter.