E uluitor ce se întâmplă în aceste zile pe străzile din București. „Cât să mai rezistăm?“

de: Emanuela Pană
28 04. 2020

Bucureștenii nu mai țin cont cu strictețe de Starea de urgență a cărei durată a fost prelungită până la mijlocul lunii mai. În pofida restricțiilor de circulație care se mențin, aglomerația de pe străzile și bulevardele Capitalei s-a asemănat, luni, cu cea din zilele obișnuite de primăvară. Însă autoritățile nu sunt de acord cu această relaxare în care s-au avântat românii.

Ce ar putea urma după 15 mai, dacă românii continuă să-și facă de cap

Reprezentanții statului susțin în continuare o respectare atentă a prevederilor Stării de urgență până în ultima zi a intervalului cu pricina. Iar aceasta fiindcă, dacă se lasă seduși de zilele însorite și de vegetația reînnăscută, românii riscă să compromită stăvilirea răspândirii noului coronavirus și astfel să determine o contra-măsură care ar putea fi chiar re-prelungirea Stării de urgență după data de 15 mai.

Însă, efectele psihologice ale presiunii create de izolare și frustrarea rezultată din acestea se resimt asupra locuitorilor Bucureștiului, și este greu de imaginat că aceștia vor reacționa prin acceptare la o nouă prelungire a Stării de urgență, care i-ar „condamna“ la noi săptămâni de distanțare fizică și la limitarea severă a ieșirii din casă.

Cartierele Militari și Cotroceni au avut luni parte de cozi lungi de autoturisme în trafic, iar oamenii care călătoresc regulat au afirmat că orașul a început să se aglomereze de joi-vineri.

„Să știți că și eu am observat, de vineri începand, și chiar i-am anunțat pe cei din familie care lucrează de acasă să stea acasă, să nu meargă la cumpărături. De vineri este exagerat de multă lume, eu vin acum de la serviciu, sunt cadru medical și sunt obligată să vin“, a afirmat o femeie întâlnită pe stradă.

„A ieșit lumea, cât să mai reziste în casă?“

„Am prins al doilea semafor. A ieșit lumea, cât să mai reziste în casă? Trebuie să iasă la muncă, să muncească, ce să facem, trebuie să muncim!“, a spus un bărbat.

Traficul din Capitală s-a aglomerat. Românii par să se fi relaxat deja

În ultimele 24 de ore, conform datelor comunicate de autorități, peste 4.500 de români au fost amendați pentru că nu au respectat prevederile ordonanțele militare.