E oficial! Ce trebuie să facă furnizorii de energie și gaze naturale în 15 zile

de: Năstase Mirabela
20 01. 2022

Ce trebuie să facă furnizorii de energie și gaze naturale în 15 zile. Ordonanța de urgență în ce privește refacerea facturilor eronate la energie și gaze naturale adoptată miercuri de Guvern s-a publicat azi în Monitorul Oficial. Această ordonanță introduce prevederi noi legate de refacerea facturilor emise eronat de către furnizorii de energie electrică și gaze naturale.

Ce trebuie să facă furnizorii de energie și gaze naturale în 15 zile

Deoarece Ordonanța de urgență privind refacerea facturilor eronate la energie și gaze naturale a fost publicată azi și în Monitorul Oficial,  furnizorii sunt obligați, din oficiu, să le refacă în maximum 15 zile de la data emiterii acestora.  Pentru facturile deja emise, termenul de refacere este de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, adică de azi. Nu se vor percepe penalități.

Ordonanța aceasta introduce prevederi noi legate de refacerea facturilor emise eronat de către furnizorii de energie electrică și gaze naturale, adică fără respectarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021 în ce privește stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021— 2022.

Se introduce astfel obligativitatea recalculării facturilor emise eronat de către furnizori, mai exact fără aplicarea mecanismelor de plafonare și compensare, a spus ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„Furnizorii au obligația să le recalculeze fără penalități în termen de 15 zile și de asemenea pe această perioadă de 15 zile se suspendă și o eventuală plată a acestora. De asemenea, pentru a preîntâmpina posibile abuzuri vor fi interzise și debranșările”, a spus ministrul.

Debranșarea și sistarea serviciilor nu va fi permisă până la sfârșitul lui septembrie 2022

Un articol din Ordonanță se referă la imposibilitatea debranșării ori sistării serviciilor pentru următoarea perioadă de timp. Măsura luată de autorități este pentru a preveni posibile abuzuri din partea furnizorilor de energie și gaze.

„Debranșarea de la rețea sau sistarea prestării serviciilor în domeniile energie electrică și/sau de gaze naturale corespunzătoare neachitării debitelor restante înregistrate de clienții finali prevăzuți la art. 1 alin. (1) lit. a) nu se poate realiza mai devreme de 90 de zile de la data încetării aplicării schemei de sprijin.”, se arată în ordonanță.

Mai precis, debranșarea și sistarea serviciilor nu va fi permisă până la sfârșitul lui septembrie 2022. Ministrul Virgil Popescu a susținut că oamenii nu mai trebuie să facă vreo sesizare către furnizori, întrucât în Ordonanța de urgență s-a stipulat clar că furnizorii au obligația de a reface facturile emise eronat.