După umilință, Dinamo face un transfer bombă. Aduce un fotbalist important din Spania
După ce a fost umilită cu 1 la 0 de Chindia Târgoviște, Dinamo anunță un transfer bombă. Jordi Calavera, 25 de ani, fundaș dreapta, este așteptat în această noapte la București, alături de Isma Lopez, să semneze cu clubul din Ștefan cel Mare.
După umilința la care a fost supusă, Dinamo anunță un transfer bombă. Ce fotbalist important aduce din Spania
Cosmin Contra, antrenorul Dinamo, a anunțat luni seară, și înainte, și după eșecul cu Chindia Târgoviște, faptul că doi fotbaliști vor sosi din Spania. Primul este Isma Lopez, fotbalist de bandă stânga, despre care se ștei încă de sâmbătă că ajunsese la un acord de principiu cu roș-albii.
Pentru o afacere pe două sezoane, 15.000 de euro pe lună, plus bonusuri cu care să ajungă la 25.000 de euro pe lună, cu condiția ca Dinamo să ajungă pe podium. Alături de Isma Lopez, care are 66 de meciuri în LaLiga, un alt spaniol este așteptat marți noapte la București.
Ce valoare are Jordi Calavera
Este vorba de Jordi Calavera, care tocmai ce a plecat de la clubul Eibar. Fotbalistul care este cotat la 475.000 de euro pe transfermarkt.com a mai jucat la Gimnastic, la Lugo, la Gijon și la clubul Girona.
Jucătorul, fundaș dreapta, este tipul de fotbalist căutat de clubul din Ștefan cel Mare. Are 1,82 de metri înălțime și poate ocupa la nevoie și postul de fundaș central. Jordi Calavera, 25 de ani, are o singură selecție în palmares în LaLiga, dar are experiența diviziei secunde unde a adunat nu mai puțin de 90 de meciuri.
Jordi Calavera trebuia să mai joace un sezon la Eibar
De asemenea, jucătorul spaniol a fost împrumutat în ediția precedentă la Girona, de cătrei cei de la Eibar, alături de care s-a luptat pentru promovarea în prima ligă. În plus, fotbalistul tocmai și-a reziliat acordul cu clubul de fotbal Eibar, de comun acord, deși mai avea un sezon de jucat cu această grupare.