Cortacero i-a amețit pe fanii lui Dinamo de la prima conferință de presă. Ce a promis spaniolul

Cortacero i-a amețit pe fanii lui Dinamo de la prima conferință de presă. Ce a promis spaniolul
Pablo Cortacero a oferit primele declaraţii din postura de acţionar majoritar la Dinamo

Pablo Cortacero a ajuns în România și a susținut astăzi prima conferință de presă din postura de acționar majoritar la Dinamo. A stat alături de noul antrenor, Cosmin Contra, și a încercat să expună filosofia sa legată de direcția în care va duce clubul. Spaniolul a fost întrerupt de câteva ori de zgomotul pe care îl făceau găinile de prin curțile din zona Săftica, unde s-a ținut conferința de presă, în aer liber. Iar apoi s-a încurcat în foile pe care și le pregătise de acasă. A rezultat un discurs destul de ambiguu, în urma căruia fanii dinamoviști au rămas cu multe întrebări neelucidate.

Pablo Cortacero, planuri mari la Dinamo! Dar nu a precizat nimic despre transferurile din următoarea perioadă

„Vrem să creăm un muzeu al clubului Dinamo pe care să îl punem la dispoziția fanilor. O să colaborăm cu entități astfel încât să apropiem clubul de tineri. Necesitatea pentru acest club este un nou stadion pentru a crește. Fie trebuie să se reconstruiască acest stadion, fie unul nou, de la zero. Printre obiectivele: vrem să consolidăm lotul sportiv, corpul tehnic pentru a avea o echipă competitivă în Liga 1 și vrem să se îmbunătățească rezultatele față de ultimele sezoane. 

O să investim celor mai bune structuri de la Săftica, care va face un mediu adecvat de pregătire a jucătorilor. Academia este un punct important al celor de la Dinamo. Vom avea o atenție specială asupra jucătorilor din Academie, de când intră în unitate, până când fac pasul la prima echipă. Vom controla nutriția, pregătirea școlară, dezvoltarea fizică, metodologie de lucru și observarea periodică a evoluțiilor lor. O să implementăm noi metodologii de muncă operativă, similare celor de la cluburile din ligile de top”, a declarat Pablo Cortacero la conferinţa de presă.

Pablo Cortacero a vorbit foarte puţin despre planurile pe termen scurt, în condiţiile în care Dinamo are lotul desoperit. Cosmin Contra a fost prezent şi el la conferinţa de presă şi a fost ceva mai concret. A explicat că primul său obiectiv la Dinamo este calificarea echipei în faza play-off a Ligii 1.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI