După trei încercări, show-ul culinar ”MasterChef”, de la Pro TV, are un juriu oficial. Surpriza este mare, căci unul dintre jurați vine de la Antena 1.
”MasterChef România” este versiunea română a concursului de gătit ”MasterChef”. Show-ul este destinat tuturor amatorilor în arta gătitului. Primul sezon al emisiunii TV a debutat pe 20 martie 2012, iar gazdă a show-ului a fost Răzvan Fodor. Juriul original a fost format din cei trei bucătari, regăsiți acum la ”Chefi la Cuțite”: Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu. Primul sezon a adus audiențe magnifice, care au scăzut treptat până la dispariția show-ului de pe micile ecrane.
Acum, când concursul de gătit revine la Pro TV, juriul aduce alți trei jurați, anume: Chef Joseph Hadad, Chef Silviu Chelaru și Cosmin Tudoran. De menționat este că ultimul jurat menționat vine chiar din rândul concurenților show-ului, el afirmându-se în emisiune în ediția emisiunii din 2014.
Despre participarea în cadrul emisiunii culinare, Chef Silviu Chelaru spune: „Când alți adolescenți își doreau cu ardoare să-și cumpere prima lor mașină scumpă, eu visam să pot avea propriul meu restaurant. Primele mele încercări de gătit au fost având-o pe mama mea drept exemplu.
Nu știu cât de mândră era ea atunci de mine, însă știu sigur că acum este extrem de fericită că nu m-a descurajat nicio clipă. De atunci sunt într-o continuă relație cu focul, oalele și tigăile. Acum fac parte din juriul MasterChef, iar acesta este cel mai bun și palpitant lucru care mi se putea întâmpla în acest moment al vieții”.