După plecarea lui Alex Velea la Asia Express, Antonia a ajuns în perfuzii. Ce i s-a întâmplat artistei
Alex Velea a plecat la ”Asia Express” alături de Mario Fresh, însă participarea sa la reality-show i-a adus numai probleme Antoniei. Cântăreața a ajuns în perfuzii. Ce i s-a întâmplat?
După plecarea lui Alex Velea la Asia Express, Antonia a ajuns în perfuzii
Gina Pistol, prezentatoarea ”Asia Express”, concurenții și echipa de producție filmează deja de o săptămână pentru cel de-al treilea sezon al show-ului de la Antena 1. Alex Velea a spus ”da” aventurii din Filipine și Taiwan, unde a plecat la drum alături de Mario Fresh, unul dintre băieții lui de suflet. Deși la aeroport, înainte de a decola spre aventura vieții lui, pleca cu sufletul împăcat și declara că le-a lăsat pe toate în regulă acasă, imprevizibilul și-a făcut loc.
Nici nu a plecat de mult din România, că Antonia a fost nevoită să apeleze la ajutorul medicilor. Vedeta a dezvăluit, recent, printr-o postare pe rețelele sociale, cu ce probleme se confruntă.
”Nu m-am gândit la așa ceva”
Metoda la care apelează artista de fiecare dată când se simte slăbită, răcită sau stresată este vitaminizarea. Vedeta s-a fotografiat în timp ce era cu perfuzia în mână, alături de fiul cel mic, care stătea în brațele ei și se juca pe telefon. „În perioada asta sunt foarte stresată şi pe lângă asta am fost şi răcită, aşa că mi-am găsit timp să mă vitaminizez. Pot să vă spun cu mâna pe inimă că mă ajută extrem de mult şi mă simt foarte bine. Aveţi grijă de sănătatea voastră”, a scris Antonia.
În momentul în care Antonia a fost nevoită să își strângă în brațe partenerul pentru ultima dată, înainte de a pleca în ”Asia Express”, cântăreața a izbucnit în lacrimi. Vedeta l-a însoțit pe artist la aeroport și și-a luat rămas bun. „Nu m-am gandit la aşa ceva. Însă unul dintre noi trebuia să rămână acasă cu copiii. Îmi va fi uşor cu copiii, pentru că mă vor ajuta mama mea şi părinţii lui Alex. Când sunt mulţi oameni în jurul lor, cei mici se alintă, dar sper să fie totul normal, ca până acum”, a povestit solista.