După ninsori, urmează ploi. A fost emis cod galben de vreme rea. Zonele afectate
România este pusă în fața unor schimbări importante, din punct de vedere meteorologic. După ninsori, urmează ploi în multe regiuni din țară. Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis un COD GALBEN de vreme rea, duminică, 20 noiembrie. Alte două alerte tip COD GALBEN au fost emise și pentru ziua de luni, 21 noiembrie.
La finalul săptămânii trecute, meteorologii vorbeau despre schimbări bruște de temperaturi în weekendul 19-20 noiembrie. Încă de vineri, vremea a început să se răcească în mai multe teritorii din țară. Pe Transfăgărășan a nins continuu până sâmbătă după-amiază. În Moldova, încă de la primele ore ale dimineții de duminică, zăpada s-a depus în strat consistent.
COD GALBEN de vreme rea: după ninsori, urmează ploi
Acum, după ninsori, urmează ploi, au anunțat specialiștii ANM. Meteorologii au emis, în urmă cu puțin timp, un COD GALBEN de ploi însemnate, din punct de vedere cantitativ. Mai multe zone din țară urmează să fie afectate de fenomenul meteo. Avertizarea de vreme rea se află în vigoare până luni, 21 noiembrie, ora 10.00.
În Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei, ploile vor fi bogate din punct de vedere cantitativ. În special în zonele de munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, precipitațiile își vor face simțită prezența din plin. Se vor înregistra și ploi cu caracter de aversă. Cantitățile de apă vor depăși, în general, 35 de litri pe metrul pătrat.
„Temporar, va ploua și în restul regiunilor. Pe arii restrânse se vor acumula cantități de apă de 15-20 l/mp, iar în Dobrogea și Bărăgan vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, ce pot lua aspect de vijelie”, au mai anunțat meteorologii ANM.
Concret, zonele afectate de ploi, în următoarele ore, sunt: Argeș, Dâmbovița, Ialomița, Teleorman, București, Dolj, Mehedinți, Vâlcea, Buzău, Gorj, Olt, Călărași, Giurgiu și Prahova.
Ce alte avertizări meteo sunt în vigoare la ora actuală
Începutul săptămânii viitoare nu aduce vești bune, din punct de vedere meteorologic. Luni, 21 noiembrie, vor intra în vigoare două alte avertizări meteo tip COD GALBEN. Va fi vreme rea în multe regiuni din țară. Începând din dimineața zilei de luni, de la ora 05.00, în România se vor semnala ninsori însoțite de intensificări ale vântului.
Până luni, 21 noiembrie, la ora 18.00, în Carpații Meridionali, Carpații Orientali și în jumătatea de nord a Moldovei va ninge moderat din punct de vedere cantitativ. Ninsori abundente vor fi semnalate în zonele de munte unde altitudinile vor fi peste 1.500 de metri. În Moldova, stratul de zăpadă se va depune până la zece cm, potrivit meteorologilor.
De asemenea, tot până luni, 21 noiembrie, ora 18.00, se află în vigoare și un COD GALBEN de intensificări ale vântului. Alerta meteo vizează sudul Olteniei și în Dobrogea. Aici, vântul va atinge viteze de până la 70 de km/h, în zona costieră. În general, vântul va sufla cu o putere de 60 km/h.