După lungi negocieri, Elon Musk a cumpărat Twitter. Lovitura dură primită din partea miliardarului pentru mulți directori de top
Inevitabilul s-a produs, iar cel mai bogat om din lume a finalizat tranzacția conform căreia, a cumpărat rețeaua de socializare Twitter, făcând din primele momente schimbări importante la nivelul structurii organizaționale. Elon Musk a transmis în cursul zilei de joi mai multe mesaje prin care explică motivul achiziției Twitter, în ciuda multelor provocări pe care le-a avut de-a lungul ultimelor luni.
Acțiunile tranșante făcute de Elon Musk din primele ore după achiziționarea Twitter
Tranzacția încheiată a fost de 44 de miliarde de dolari înainte de termenul limită stabilit, pentru care miliardarul era obligat să încheie afacerea pentru cumpărarea rețelei de socializare, potrivit mai multor publicații din presa internațională.
Mișcările inițiale ale lui Musk la cârma Twitter au inclus demiterea CEO-ului Parag Agrawal, care a mers în instanță pentru a-l forța pe șeful Tesla să onoreze termenii unui acord de preluare de care încercase să scape, potrivit Washington Post.
Pe lângă acesta, directorul financiar Ned Segal şi directorul juridic Vijaya Gadde au fost și ei concediați de directorul SpaceX, în timp ce Elon Musk a menționat că rețeaua socială Twitter, care acum îi aparține, necesită schimbări semnificative.
În ajunul termenului limită de achiziție pentru Twitter, miliardarul Elon Musk a decis să abordeze unele dintre preocupările și speculațiile cu privire la motivul pentru care a dorit să achiziționeze platforma socială.
Mesajul lui Elon Musk pentru agențiile de publicitate
Într-un tweet de joia aceasta, omul de afaceri s-a adresat agențiilor de publicitate de pe Twitter pentru a face cunoscute motivele și ideile sale despre publicitatea pe rețeaua de socializare.
„Motivul pentru care am cumpărat Twitter este pentru că este important pentru viitorul civilizației”, a transmis el într-un mesaj postat pe contul său.
În continuare, miliardarul a explicat că nu dorește ca Twitter să fie asemeni unui „sat fără câini”, în care fiecare utilizator să poată scrie ce dorește, fără a suporta consecințe.
„Nu am făcut-o pentru că a fost ușor. Nu am făcut-o pentru a câștiga mai mulți bani”, a transmis el mai târziu, prin intermediul unui mesaj. Musk a subliniat, de asemenea, că Twitter nu poate „deveni un iad liber pentru toți, în care poți spune orice fără consecințe”.
Potrivit pubicației „The Verge”, mesajul lui Elon Musk de joi pare să fie un răspuns la un raport anterior al The Wall Street Journal, care a scos în evidență preocupările agenților de publicitate cu privire la presupusele planuri ale miliardarului de a facilita moderarea conținutului și de a restructura modelul de publicitate al Twitter.