Dumitru Dragomir, depistat pozitiv cu COVID-19 deși s-a vaccinat. Ce se întâmplă cu el
Fostul lider al LPF, Dumitru Dragomir a fost depistat pozitiv cu Covid-19. Deși acesta s-a vaccinat anterior, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal a reușit să contacteze virusul. Această întâmplare ridică foarte multe semne de întrebare pentru oameni.
Dumitru Dragomir a fost depistat pozitiv
Potrivit ProSport, fostul șef al LPF a fost depistat cu noul coronavirus. Acesta a reușit să se vaccineze împotriva virusului. Totuși, vaccinul nu l-a putut ține la distanță de temutul virus. Dumitru Dragomir se află în izolare și așteaptă să primească rezultate la ultimele teste făcute. Atât fostul lider LPF cât și oamenii sunt uimiți și surprinși de situație.
Aceștia nu înțeleg cum a fost posibilă acest lucru în condițiile în care a fost ”imunizat”.
”Da, este adevărat că sunt în carantină. Am făcut un test și a ieșit negativ, iar apoi am făcut un test PCR și am ieșit pozitiv. Practic, am COVID. Mă simt bine, nu am niciun simptom. Nu am nici pe dracu`, dar respect regulile. Nu mai știu ce să cred. Eu am făcut și vaccinul… Acum, aștept rezultatele unui alt test, mi-am mai făcut unul, ca să fiu sută la sută sigur… Vom vedea ce va fi”, a declarat Dumitru Dragomir pentru ProSport.
În anul 2019, Dumitru Dragomir era ferm convins că a luat deja virusul. Acesta a menționat pentru Telekom Sport că a fost în vacanță cu familia sa în Italia, locul de unde ar fi contactat și boala.
”L-am avut anul trecut (n.r- 2019). Foarte rău am fost. Nu m-am testat, dar am avut toate simptomele astea și a fost internat în spital. Două săptămâni groaznice. Nu aveam aer, mă sufocam nasol. Nevastă-mea a făcut o formă ușoară. Dar toți am fost contaminați. Și nepoții și copiii” declarat Dumitru Dragomir, în luna aprilie a anului trecut.
Fostul lider LPF vorbește despre averea lui Gigi Becali
Dumitru Dragomir susține că Becali este cu mult mai bogat decât cred oamenii. Cunoscându-se foarte bine cu patronul echipei FCSB, Dragomir este ferm convins că Becali ține ascunsă adevărata sa avere și că lasă pe toată lumea să creadă altceva. Patronul FCSB, Gigi Becali a reușit să câștige enorm de mulți bani de când ocupă poziția de finanțator.
Pe baza transferurilor de jucători făcute până acum, Becali a obținut peste 100 de milioane de euro. Fostul lider al LPF, nu poate decât să îl laude pe bunul său prieten. Părerea acestuia despre averea omului de afacer, este că e mult mai mare decât sumele obținute în urma transferurilor. potrivit Playsport.
”Ce înseamnă 100 de milioane de euro la Gigi Becali, băi, frate? Este ca și cum ar fi la tine un milion de lei vechi, adică 100 de lei. E puțin, băi. Ăsta are avere incomensurabilă ”, a declarat Dumitru Dragomir, la Digi Sport.