Dublarea alocațiilor, mai improbabilă ca niciodată: ce scuză are guvernul Orban
În teorie, din momentul în care Klaus Iohannis a decis dublarea alocațiilor la copii, lucrurile ar trebui să fie destul de simple. Guvernul Orban este însă de altă părere.
”Vom crește alocațiile. Cum le vom crește, vom vedea.”, a declarat Ludovic Orban, reușind să integreze într-o aură totală de mister momentul exact al măririi alocațiilor pentru copiii din România. Dublarea alocațiilor s-a transformat într-o creștere abstractă, iar data de la care se va petrece creștere este total necunoscută, chiar și pentru guvern.
Detaliile legate de amânarea implementării deciziei lui Klaus Iohannis au fost făcute publice de Ludovic Orban în urmă aseară, târziu. Certitudinea pe care a verbalizat-o președintele se va transforma astăzi într-o ordonanță de urgență ce va fi adoptată astăzi de guvern cu un scop unic. Astăzi, 16 ianuarie, guvernul amână prin ordonanță intrarea în vigoare a legii privind dublarea alocațiillor pentru copii.
În teorie, prorogarea va fi până la data primei rectificări bugetare, după 1 iulie. ”După” este cuvântul cheie. Cu alte cuvinte, știm că se ia în calcul posibilitatea măririi alocațiilor în a doua jumătate a acestui an, dar premierul a fost cât se poate de abstract în legătură cu data exactă. Nu este exclusă posibilitatea unei noi ordonanțe cu același scop de amânare. Orban a folosit formulări precum ”trebuie să vedem cum evoluează economia”, când a fost presat să facă o promisiune pe acest subiect.
„Vom proroga termenul de intrare în vigoare până la primul moment când vom putea face rectificarea: după 1 iulie. (…) După primele 6 luni ale anului vom vedea cum evoluează economia. Vom crește alocațiilor cu cât ne permit resursele. Vom crește alocațiile, cum le vom crește, vom vedea”, a spus Orban. La această oră, problema ține de bugetul de stat. Dublarea alocațiilor nu poate fi aplicată imediat, dar peste câteva luni, guvernul va găsi resurse, a susținut Iohannis.
„Vreau să subliniez o chestiune foarte importantă fiindcă am observat câteva interpretări neconforme – și eu, și Guvernul ne dorim creșterea alocațiilor pentru copii. Legea este în regulă, astfel că am promulgat-o. Problema care trebuie acum rezolvată este una care ține de bugetul național, aprobat înaintea adoptării acestei legi”, a declarat Iohannis.