Drama secretă a lui Nicolae Ceauşescu! Momentul neştiut care l-a speriat de moarte pe dictator

de: Andrei Simion
24 09. 2019

Nicolae Ceaușescu a fost un dictator superstițios și a trecut la un moment dat printr-un moment care l-a speriat de moarte. S-a întâmplat în vara anului 1977, la înmormântarea mamei sale. Fostul dictator a fost atât de speriat de lucrurile pe care le-a auzit la priveghi încât a vrut să amâne cu o zi înhumarea celei care i-a dat viață.

Superstiția care l-a speriat de moarte pe Nicolae Ceaușescu

Fostul președinte al României și-a pierdut tatăl în anul 1969, iar opt ani mai târziu s-a stins din viață și mama lui, după ce a fost chinuită la pat de boală. Pregătirile pentru înmormântare s-au făcut în mare secret, deși tot Scorniceștiul era învăluit de tristețe. Înhumarea a fost programată pe data de 7 iulie 1977, dar a fost la un pas să fie amânată din cauza unei superstiții.

Nicolae Ceaușescu a aflat de la bătrânele din sat, la priveghi, ca dacă o personă este înmormântată într-o zi însemnată în care o cifră se repetă de mai multe ori, sufletul decedatului nu va avea liniște până la următoarea aliniere de cifre. Pregătirile fuseseră însă făcute, astfel că înmormântarea a avut loc în cele din urmă la data stabilită.

Nicolae Ceaușescu la înmormântarea mamei sale

Mama lui Nicolae Ceaușescu, Alexandrina (născută Lixandra Badea), (1888-1977) provenea din familia unui ofițer din armata lui Tudor Vladimirescu. Aceasta fiind o femeie foarte religioasă, Nicolae Ceaușescu a ordonat construirea unei biserici în Scornicești, deși el era ateu și a participat la înmormântarea ei, cu acest prilej având loc o slujbă oficiată de un preot.

Tatăl lui Nicolae, Andruță Ceaușescu (1886-1969), provenea dintr-o familie de păstori din Polovragi, Județul Gorj. Andruță Ceaușescu, susținător al lui Ion Mihalache și al Partidului Țărănesc, a fost o perioadă primar al Scorniceștiului (satul de baștină al dictatorului), unde avea o casă modestă.

Părinții lui Nicolae Ceaușescu au avut în total 18 nepoți: 7 băieți și 11 fete.