Drama prin care Radu Ille a trecut. Virusul a făcut ravagii în corpul lui: „Nu-l desconsiderați pe nenorocit”

de: Ana Chivu
07 11. 2020

Radu Ille a povestit prin ce momente grele a trecut în ultima perioadă și cum și-a pus pandemia amprenta asupra vieții sale. Cum se simte acesta, după ce a fost testat pozitiv cu coronavirus?

Radu Ille s-a vindecat de COVID-19. Ce mărturii face despre perioada următoare infectării?

Radu Ille vine cu mărturii despre clipele grele prin care a trecut. Cunoscutul interpret de muzică populară a fost infectat cu coronavirus în cursul lunii trecute, iar acum a dezvăluit tuturor despre simptomele pe care le-a avut el, dar și sora sa care s-a aflat în aceeași situație. Îndrăgitul artist are 50 de ani și mărturisește că acum a trecut printr-o cumpănă grea a vieții. În urmă cu doi ani, Radu se afla internat în spital din cauza unei crize groaznice de rinichi.

La mijlocul lunii octombrie însă vestea neagră avea să vină pentru acesta și să-i dea din nou viața peste cap. Vedeta nu vrut deloc să profite de cunoștințele medicilor și să ia un tratament supervizat de specialiști, așa că a ales să se trateze doar cu paracetamol și cu nurofen forte, s-a autoizolat preț de 14 zile și a reușit în cele din urmă să se însănătoșească. Cântărețul a mai menționat că abia după 3 săptămâni a avut curaj să se reunească cu familia lui de care i-a fost tare dor în această perioadă. Din fericire, lucrurile merg bine, acesta se simte extraordinar și e fericit că a reușit să treacă și de acest hop.

Radu Ille, mărturii din pandemie. Cum se simte acum? Artistul a fost testat pozitiv cu coronavirus

„Marele meu noroc a fost că nu am avut nevoie de ajutorul ventilatoarelor mecanice”

„Nu a fost deloc ușor. Nu ai chef de nimic, nu-ți simți capul, dar cred că marele meu noroc a fost că nu am avut nevoie de ajutorul ventilatoarelor mecanice. Cel mai greu a fost însă să stau departe de copiii mei. Nu-l desconsiderați pe nenorocitul ăsta. Nu știi niciodată când îți dă întâlnire, după cum nu cunoști nici modul în care organismul tău va reacționa după!Nu am putut povesti nimănui, dar s-a împlinit o lună de când am avut marea încercare. Totul a început cu dureri de cap și temperatură ridicată. Mai întâi 38,1, apoi 38,4. Am decis să mă testez singur, ca să zic așa, de COVID-19. M-ai țineți minte cutiile acelea mici cu alifie chinezească puternic mirositoare? Ei bine, mi-a adus un prieten din China așa ceva, într-o sticlă mare. Am mirosit sticla. O dată, de două ori, de trei ori”
Radu Ille (Sursa: impact.ro)