Drama mai puțin știută din viața lui Oprah. Momentele tulburătoare prin care a trecut

de: Ana Chivu
06 04. 2022

Oprah Winfrey este una din cele mai cunoscute prezentatoare TV din lume. Ea este celebră în special pentru interviurile sale cu cele mai sonore nume. Mulți ar fi crezut că viața ei a fost o poveste, dar nu a fost deloc așa. Copilăria și adolescența vedetei au fost un chin pentru ea. Sărăcia și dezechilibrul din viața de familie au dominat anii care ar fi trebuit să fie cei mai frumoși. Care este drama vedetei?

Oprah Winfrey, viață de poveste: ce dramă ascunde?

Oprah Winfrey este una din cele mai iubite și cunoscute prezentatoare TV din lume. Aceasta a atins de ani buni succesul, iar pas cu pas le-a arătat fanilor și o bucată din sufletul său.

Deși unii din internauți ar crede că a dus o viață de poveste, nu a fost deloc așa. Doar unii din cei care o iubesc știu că numele ei din buletin este: Orpah Gail Winfrey.

Aceasta s-a născut pe 29 ianuarie 1954 în Mississippi. Mama ei era încă o adolescentă în momentul în care a adus-o pe lume. Tatăl biologic al moderatoarei era un miner devenit mai apoi consilier municipal.

Bărbatul era înrolat în armată în timpul în care fata lui s-a născut. Copilăria și adolescența ei nu au fost deloc fericite. Sărăcia a dominat mulți ani care trebuiau să îi rămână în minte ca cei mai frumoși și simpli.

Aceasta nu avea bani de haine și își confecționa rochii din saci de cartofi. De asemenea, nici viața de familie dezechilibrată nu a ajutat-o prea mult. Publicul care i-a aflat povestea a rămas șocat de evenimentele triste din viața sa.

„Show-ul a devenit viaţa mea. E copilul meu”

Oprah a trecut printr-un moment șocant. Cea din urmă a fost abuzată sexual pe când era doar o copilă. Starul nu a mai suportat suferința, iar la vârsta de 13 ani a fugit de acasă.

Prezentatoarea a rămas însărcinată la 14 ani, fiul ei născându-se prematur și murind la scurt timp după naștere. Mai mult decât atât, viața ei amoroasă a fost presărată cu nefericire.

„Am fost violată la nouă ani de către un văr, apoi încă o dată de un alt membru al familiei şi încă o dată de alt membru al familiei“, a rupt ea tăcerea în 1986.

„Show-ul a devenit viaţa mea. E copilul meu. Şi-am ştiut că nu sunt genul de femeie care vine acasă şi pune mâncarea pe masă“, a explicat Oprah, mai demult, de ce nu şi-a oficializat niciodată o relaţie.