Drama lui Florin Busuioc. De ce nu mai vrea să audă de el propriul fiu: ”Are dreptate să fie supărat!”

de: Andrei Simion
15 08. 2019

Florin Busuioc a făcut foarte multe sacrificii pentru a ajunge un mare actor pe scena teatrului. El spune că a renunțat chiar și la familia sa, iar ulterior, când a vrut să reia legătura cu propriul fiu, acesta nu a mai vrut să audă de el.

Fiul lui Florin Busuioc nu a mai vrut să audă de el

Florin Busuioc a mărturisit că nu s-a gândit niciodată că va ajunge în televiziune, visul său fiind acela de a deveni un mare actor pe scena teatrului. Pentru acest vis, Busu a fost nevoit să sacrifice foarte multe lucruri de-a lungul vieții.

„Mi-am lăsat familia şi nu regret. Pentru că dacă n-o lăsam, n-aş fi fost astăzi aici, pentru că se împiedicau cariera şi devenirea mea de condiţia de a fi acolo, în familie. Anume visul meu de-a ajunge pe o scenă de teatru din Bucureşti, actor recunoscut – nu mă gândeam atunci la televiziune, că nu exista. În anii ’90, când eram încă la Piatra Neamţ şi am făcut o familie acolo, n-aş fi crezut că o să ajung în televiziune, mă gândeam la teatru. Şi mi-am lăsat familia aceea cu copil, ca să-mi văd de treaba mea. Deci nu regret cumva! Îmi pare rău, mă simt vinovat, mă simt foarte vinovat, recunosc, dar nu regret!”, a declarat Florin Busuioc pentru OK TV Online.

Actorul a precizat că la un moment dat a încercat să reia legătura cu fiul său, însă acesta nu a vrut să audă de el. Ulterior, băiatul i-a scris, astfel că Busu ar putea fi din nou alături de copilul lui.

„Am făcut nişte gesturi, au fost refuzate, la un moment dat. Acum chiar mi-a scris fi-miu un mesaj: Am fost un copil, am fost un prost. Hai să facem o… Şi probabil că o să ne reconectăm şi o să fie bine. Am mai avut nişte încercări, au eşuat, mă rog, n-are importanţă. Mă simt vinovat, dar nu regret”, mai spus vedeta de la Pro TV.