Drama lui Cezar Ouatu. Prin ce momente tulburătoare a trecut

de: Dumitrache Diana
21 08. 2020

Are o voce excepţională, este unul dintre cei mai talentaţi contratenori ai lumii şi se bucură de un succes uriaş. Cezar Ouatu, căci despre el este vorba, nu a dus, însă, o viaţă uşoară. Cântăreţul a trecut prin momente tulburătoare în urmă cu doar câţiva ani.

Ceza Ouatu, momente greu de imaginat!

În spatele poveştii sale de succes, stă o alta încărcată de probleme şi momente tragice. Viaţa lui Cezar Ouatu nu a fost întotdeauna presărată cu lucruri frumoase, bani şi faimă. Puţini sunt cei care ştiu că acesta a trebuit să facă mari eforturi pentru a urma o facultate de muzică. Şi nu orice facultate, ci chiar Conservatorul din Milano! Cea care i-a fost mereu alături a fost mama sa, care a plecat în Italia pentru a-l susţine financiar, dar şi moral.

“Greu ne-a fost mereu. În ’96 am plecat cu băiatul şi am închiriat o casă în Lodi, un oraş de lângă Milano. Pentru a putea plăti chiria, am făcut şcoala de infirmieră, apoi m-am angajat la spitalul public. Cezar avea şi el tot felul de joburi, spre exemplu dimineaţa vindea pizza, ca să scoată nişte bani. Apoi, mergea la facultate. Greul a fost permanent, dar soţul ne-a susţinut, până când s-a prăpădit”, a declarat mama artistului pentru cei de la click.ro.

Momentul critic a fost, de departe, moartea tatălui său. Cezar Ouatu se afla pe scenă, în Germania, când i s-a dat vestea că bărbatul s-a stins în urma unui infarct.

“Eram în Germania, pe scenă. A fost tragic. L-am lăsat zâmbind la un festival de jazz…Trecerea asta e cumplită, cu toată filosofia de pe lumea asta, că spiritul rămâne. Când se duce materia, crede-mă, simți nevoia să te înțepe barba aia a lui, să te îmbrățișeze”, a povestit artistul.

Drama lui Cezar Ouatu. Prin ce momente tulburătoare a trecut

Moartea tatălui l-a afectat enorm: “Era incoana lui, îl diviniza”

“Tatăl lui a fost icoana lui, îl diviniza. Este un subiect foarte sensibil pentru el, îi stârneşte mereu lacrimi. Îmi amintesc şi acum acel moment. Cezar se afla pe scena Operei din Berlin, interpretând rolul Montezuma, când tatăl său s-a prăpădit. Regizorul şi directorul Operei l-au aşteptat să-şi termine reprezentaţia, apoi l-au pregătit psihic pentru a-i da vestea. L-au adus acasă, l-au învoit trei zile, apoi l-au ajutat imediat cu biletul de avion, pentru a ajunge la înmormântare”, a mai spus Maria Ouatu.