Drama care îi strică fericirea lui Denise Rifai de sărbători: „E dureros subiectul”

de: Ionuț Vieru
25 12. 2021

Denise Rifai, una dintre cele mai populare prezentatoare TV în acest moment, a dezvăluit cu cine își va petrece Crăciunul anul acesta și cât de împlinită se simte la sfârșit de an.

Persoana dragă pe care a pierdut-o Denise Rifai

Denise Rifai este obișnuită să lucreze până târziu, iar Crăciunul acesta nu este o excepție. Cu toate acestea, prezentatoarea TV se bucură de perioada Crăciunului și așteaptă sezonul rece cu bucurie. Chiar dacă muncește foarte mult, mereu își face timp pentru familie și pentru prietenii apropiați.

În televiziune întotdeauna avem fie Crăciun, fie Revelion, fie Paște, fie 1 Mai. Cei de acasă trebuie să știe, de când sunt la Kanal D, practic este al doilea an în care am avut liber de Crăciun și am liber și de Revelion, nu mi s-a mai întâmplat, mă acomodez cu chestiunea asta”, a povestit Denise Rifai.

Odată cu venirea Crăciunului, Denise și-a adus aminte de perioada în care își petrecea sărbătorile alături de bunica sa. Chiar dacă este un subiect sensibil pentru ea, își aduce aminte cu plăcere de aceste vremuri și crede în farmecul lui Moș Crăciun.

“În toată această perioadă premergătoare Crăciunului ascult în mașină doar colinde. (…) Când spun Crăciun mă gândesc la cozonacul pe care îl făcea bunica mea, ce astăzi nu mai este printre noi și este foarte dureros subiectul ăsta, chiar dacă au trecut mulți ani de atunci, iar cea mai frumoasă amintire a mea este legată de Moș Crăciun…”, dezvăluie prezentatoarea TV pentru cancan.ro.

Premiu important pentru emisiunea prezentată de Denise Rifai

Recent, prezentatoarea emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai” a primit un premiu important la Gala Premiilor TV Mania. Show-ul se află deja la al doilea sezon, iar telespectatorii nu s-au săturat încă de întrebările prezentatoarei. De-a lungul timpului, Denise a avut o mulțime de invitați, din toate domeniile, cărora le-a adresat fel de fel de întrebări.

Este o bucurie uriașă pentru mine să țin acest trofeu în mană. Este încă o confirmare a faptului că ceea ce facem noi, echipa de la 40 de întrebări, este ceva ce publicul nostru își dorește și apreciază.

Vă mulțumim tuturor celor care ne urmăriți și care ne-ați votat, vă suntem recunoscători și vă promitem să aducem în continuare în fața dumneavoastră, la Kanal D, invitați interesanți și un produs premium de televiziune.

Mulțumesc organizatorilor Galei TV Mania și îi felicit pentru continuitatea acestui eveniment prin care noi, cei care lucrăm în televiziune, avem încă un feedback important de la telespectatorii noștri”, a spus moderatoare emisiunii de la Kanal D.