Drama care a marcat-o pe viață pe Andreea Marin. De câte ori își aduce aminte începe să plângă

de: Alexandra Chivu
08 10. 2019

De la poveste la tragedie. Drama care a marcat-o pe Andreea Marin, celebra prezentatoare a show-ului ”Surprize, surprize”.

Drama care a marcat-o pe viață de Andreea Marin

Se spune că în spatele unui zâmbet va exista mereu o poveste, cum este și în cazul Andreei Marin. Din anul 1999, când a devenit celebră, fiind la cârma emisiunii ”Surprize, surprize” și până în 2007, fosta prezentatoare de televiziune a vorbit despre drama vieții sale, în repetate rânduri, dar de fiecare dată scurt, povestind doar evenimentele, nu și dedesubturile ori trăirile ei. Cu cât îndepărtarea de tema sensibilă s-a produs, cu atât vedeta a putut dezvălui și ce simte legat de acest subiect.

Familia Andreei Marin

Întâi de toate, povestea ei a început în copilărie, pe când avea nouă ani și și-a pierdut mama. A fost crescută de tată, care nu le putea face pe toate, astfel că, de voie, de nevoie, a luat locul de mamă pentru sora sa mai mică. A învățat din gimnaziu să uite de jocurile copilăriei și să devină responsabilă. De altfel, la un moment dat, cuprinsă de ambiția de a reuși, Andreea Marin a povestit, cu ochii în lacrimi, că o perioadă îndelungată a uitat cum e să rădă.

”Atunci s-a întâmplat o dramă. Am uitat să râd”

„Aş împărţi copilăria în două parţi, până la nouă ani a fost ca în poveşti, joacă, şcoală, nu a lipsit iubirea din familia mea. Atunci s-a întâmplat o dramă, mama s-a stins în braţele mele, când aveam nouă ani. Tatăl meu era foarte tânăr, avea 38 de ani. Sora ea avea doar patru ani. Restul copilăriei mele a stat sub semnul responsabiliţăţii, am început să construiesc altfel în viaţă”, a povestit vedeta, într-un interviu în direct, la Antena Stars.

„Am avut o pierdere în a-mi trăi nişte ani de copilărie şi lucrul ăsta nu rămâne fără repercusiuni. Mi-am dat seama la un moment dat, după 18 ani, când m-a întrebat când am mai răs ultima oară cu poftă. Din acel moment am conştientizat şi am revenit la echilibru. A fost o perioadă în care am uitat să râd”, a mai spus fosta prezentatoare TV.