În cazul în care ai interacționat cu prieteni care sunt proprietari de câini, este foarte probabil ca aceștia să fie foarte atașați de respectivele animale de casă. Un studiu recent confirmă că așa este normal.
Cei mai mulți proprietari de câini își percep patrupedele ca fiind membri ai familiei. La finalul vieții, animalele de companie sunt înmormântate și jelite precum un prieten apropiat sau o rudă. Dacă îi întrebi, unii și-ar da viața pentru câinele din confortul câminului. Reversul este de asemenea valabil, iar cei mai mulți câini își apără cu ardoare stăpânii, indiferent de circumstanțe.
Pentru a înțelege mai bine relația dintre oameni și câinii lor, un grup de cercetători de la Centrul de Violență și Conflict din cadrul Universității Northeastern din Brudnick au realizat un studiu pe 240 de persoane. Oamenii de știință din Boston, Statele Unite au analizat reacțiile participanților cu vârste între 18 și 25 de ani la o serie de materiale editoriale false.
Știrile cu pricina au fost create special pentru acest studiu. Aveau ca scop analizarea nivelului de empatie pentru drama unui câine, a unui bebeluș și a unui adult. În majoritatea cazurilor, copii și câinii s-au bucurat de mai multă afecțiune, comparativ cu adulții.
Știrile folosit în studiu spuneau povestea abuzului unui câine în vârstă de 6 de ani, a unui pui de cățeluș, a unui bebeluș și a unui adult în jurul vârstei de 30 de ani. Toate știrile erau aproape la fel. Doar victima era diferită. Un polițist găsea un animal de companie sau o pesrsoană în stare de inconștiență, cu un picior rupt și tăieturi adânci. De fiecare dată criminalul nu fusese prins.
Concluziile studiului au fost cât se poate de clare, iar bebelușii și câțelușii au strâns mai multă empatie din partea participanților la studiu, comparativ cu adulții. Cel mai probabil, argumentul a fost câ un adult poate să aibă grijă de el însuși, în timp ce un cățeluș sau un bebeluș sunt neajutorați. Co-autorii studiului sunt de părere că respectivele concluzii s-ar putea extinde și la alte animale de companie, pe baza aceluiași mecanism logic.