Dragnea, primele explicații despre starea de sănătate. Unde s-a tratat liderul PSD
Liviu Dragnea a oferit, luni, primele explicații despre starea sa de sănătate. Liderul PSD a oferit detalii și despre spitalul unde a fost internat.
Liviu a apărut la ședința CEX a PSD sprijinit de de secretarul general al partidului, Codrin Ștefănescu.
„M-am întors, deși unii au vrut să îmi bage cuțitul în spate, mă refer la niște domni în halat alb”.
Liviu Dragnea
Liderul PSD a fost întrebat de reporterii din sală de ce s-a întreptat către un spital privat și nu unul de stat. A ocolit, însă, aceste întrebări.
„E o chestiune personala, nu am vrut sa tulbur activitatea spitalului de acolo. E un spital romanesc, cu capital romanesc 100%. Apoi, eu urmez medicul, e un medic pe care il stiu demult”.Rep.: De ce nu ați fost la Spitalul Militar? L.D.: Respect medicii și Spitalul Militar. Când eram în Teleorman, cu toate că puteam să merg la orice spital, aveam doi medici.
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea refuză, deocamdată, operația
În prima apariție publică de la internarea în spital, Liviu Dragnea a oferit puține detalii despre starea sa de sănătate. Liderul PSD le-a spus jurnaliștilor că, deocamdată, nu vrea să se opereze. Medicii i-ar fi spus acestuia că decizia îi aparține.
Liviu Dragnea a stat internat în spital cinci zile, dar a ajuns din nou, peste weekend, pe mâna medicilor. Liviu Dragnea s-ar fi tratat la spitalul privat Sanador din București.
Liderul PSD ar suferi de o dublă hernie de disc și, deocamdată, a făcut doar injecții și infiltrații, deși medicii i-au recomandat să se opereze.
Colegii săi de partid au încercat să ascundă faptul că e internat la un spital privat și i-au luat apărarea în ultimele zile.
„Nu am detalii, este o problemă personală(… )Chiar dacă ştiu, repet, problemele personale trebuie păstrate, cele de sănătate, la nivel personal.(…)Domnul preşedinte Dragnea a avut o opţiune pentru un anumit spital, nu există nicio diferenţă între spitalele de stat şi modul în care sunt trataţi pacienţii într-un spital de stat şi unul privat. Nu cred că pentru o intervenţie sau pentru o internare de urgenţă, aşa cum a avut dumnealui, că s-a internat în cel mai apropiat spital e un capăt de ţară, eu şi colegii mei avem respect pentru modul în care pacienţii sunt trataţi şi în spitalele de stat, cât şi în cele private”.
Florin Iordache