07 mart. 2019 | 09:41

Învârteala lui Dragnea ca să se laude că PSD a mărit alocațiile copiilor

Știri generale
Învârteala lui Dragnea ca să se laude că PSD a mărit alocațiile copiilor

Scandalul alocațiilor pentru copii majorate – deocamdată, pe hârtie – are o istorie mult mai complicată decât s-ar vedea la suprafață. Iar dezvăluiri din culisele ședințelor din Parlament, când se vota Bugetul statului pentru 2019 și când liberalii reușeau creșterea alocațiilor, profitând de neatenția PSD, scot la iveală modul în care a acționat liderul PSD, Liviu Dragnea, în acele zile.

Șeful social-democraților a forțat o lege ca să acopere rușinea coaliției de guvernare,păcălită de opoziție, notează jurnalistul Sebastian Zachmann într-o analiză publicată de ziarul „Adevărul”.

„Liderul PSD Liviu Dragnea, cu de la sine putere, a scos din traseul procedural o lege complementară bugetului de stat, apoi PSD a revotat-o modificată, ignorând total Opoziţia. Motivul ţine exclusiv de orgoliul politic. Dragnea nu a putut accepta că PNL a dublat alocaţiilor copiilor, nu PSD.” Sebastian Zachmann, jurnalist Adevărul

Legea Bugetului de stat este însoțită în fiecare an de „Legea plafoanelor bugetare”, cea care stabilește praguri precum deficitul bugetar, care nu poate depăşi 3%, regulă valabilă în toată Uniunea Europeană.

Legea Bugetului pentru anul 2019 a fost dezbătută în februarie în Parlament, iar deficitul estimat de Guvern în Legea plafoanelor era de 2,55%. Aceste două legi – Bugetul și plafoanele – au fost aprobate fără probleme la Senat.

Urma, însă, votul în Camera Deputaților. Parlamentarii PSD-ALDE au votat mai întâi Legea plafoanelor. Deruta a apărut în momentul în care trebuia votată Legea Bugetului.

„Profitând de neatenţia PSD, deputatul PNL Robert Sighiartău a reuşit să treacă un amanedament prin care a dublat alocaţiile copiilor. Impactul bugetar se ridică la 2 miliarde de lei. Banii puteau fi relocaţi ori de la alt minister, ori prin creşterea deficitului bugetar. Guvernul a ales varianta a doua, iar deficitul a crescut de la 2,55% la 2,76%.” Sebastian Zachmann, jurnalist Adevărul

Dar, deputații adoptaseră deja Legea plafoanelor, iar acolo deficitul prevăzut era de 2,55%.

Cum a grăbit Liviu Dragnea al doilea vot pentru Legea plafoanelor

Creșterea alocațiilor, printr-un amendament al opoziției, i-a pus pe jar pe social-democrați. Buimăciți de întâmplare, în timp ce liberalii își clamau victoria și de la tribuna Parlamentului, și pe holurile Legislativului, social-democrații căutau urgent o soluție.

Iar această soluție a venit de la șeful PSD, Liviu Dragnea.

A doua zi după ce Bugetul a trecut de votul final (cu tot cu majorarea alocațiilor), președintele Camerei Deputaţilor,  Liviu Dragnea, a retrimis legea plafoanelor la Comisia de Buget-Finanţe a camerei inferioare a Parlamentului, unde a fost majorat deficitul bugetar de la 2,55% până la 2,76%, cât ar fi necesar pentru a acoperi creșterea alocațiilor.

După votul din Comisia de Buget-Finanțe, majoritatea PSD-ALDE a dat un nou vot în plenul Camerei Deputaților pentru Legea plafoanelor și, într-un final, proiectul a fost trimis la Cotroceni pentru promulgare.

Însă, pentru modificarea unei legi e nevoie de reluarea întregului parcurs legislativ, adică proiectul să fi fost dezbătut, din nou, de Senat și apoi să revină la Cameră pentru votul final. Acești pași au fost săriți, explică jurnalistul Sebastian Zachmann.

„De ce nu a respectat liderul PSD paşii procedurali? Din orgoliu. Dacă ar fi acceptat relocarea unor fonduri de la alt capitol bugetar pentru a dubla alocaţiile copiilor, atunci PSD ar fi trebuit să recunoască victoria PNL. Astfel, Dragnea sa încăpăţânat să majoreze deficitul bugetar prin modificarea legii plafoanelor, însă a făcut-o pe repede-nainte, ignorând procedurile parlamentare.” Sebastian Zachmann, jurnalist Adevărul

Klaus Iohannis în lupta cu Bugetul. Și în goana după voturi

Preşedintele Klaus Iohannis a contestat la Curtea Constituțională (CCR) atât Legea Bugetului de stat, cât și Legea plafoanelor.

În cazul celei de-a doua, magistrații CCR i-au dat dreptate, ceea ce înseamnă că PSD-ALDE trebuie să modifice deficitul parcurgând etapele legale.

În schimb, Legea Bugetului respectă Constituția, au stabilit membrii CCR. După ce au venit aceste răspunsuri ale Curții Constituționale, șeful statului a anunțat că întoarce în Parlament pachetul legislativ pentru modificări.

Conducerea PSD a anunţat că nu va face nicio modificare, ceea ce ar însemna că președintele se va vedea obligat să promulge Legea Bugetului.

De altfel, PSD îl acuză pe Klaus Iohannis că se află în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale din toamnă, că nu vrea decât să blocheze activitatea guvernului Dăncilă și că ar trebui să ceară scuze copiilor pentru faptul că alocațiile nu pot fi majorate, având în vedere că Bugetul întârzie.

Să amintim: alocațiile ar fi urmat să fie majorate de la 1 martie, de la 84 de lei în prezent, la 150 de lei, potrivit amendamentului PNL adoptat în Legea Bugetului de stat.

Parteneri
Se cutremura CASA REGALA! Amanta Printului William a RUPT TACEREA
Redactia.ro
Ce a pus Prodanca în pachetele de Paște pe care le-a împărțit pentru regretata sa mamă, Ionela: „De acolo de sus se bucură pentru tot ce vede “
Click.ro
GALERIE FOTO Cele mai extravagante ținute de la Met Gala 2024. Un bilet la dineu a costat 75.000 de dolari
Digi24
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice
Digi24
Ce a povestit Sebastian Țopescu, fiul regretatului Cristian Țopescu, la 6 ani de la moartea tatălui său
Unica.ro
ANAF nu poate să vândă terenurile Elenei Udrea. La ce preț au ajuns bunurile
EVZ.ro
Fiica lui Lele și a Andrei Volos se confruntă cu probleme de sănătate. Ce a pățit micuța Kim Nicole: „La control...” / FOTO
Spynews
UNGARIA nu a mai rezistat. A luat decizia la care NIMENI nu s-ar fi așteptat
Capital.ro
Pensie de nici 800 de lei, după 36 de ani de muncă. Tribunalul Iaşi, după ce românca a dat în judecată Casa de Pensii: "Pensia a fost calculată corect"
Antena 3
A recunoscut că este din nou singură! Motivul pentru care vedeta noastră și iubitul ei și-au spus „Adio”. E prima dată când vorbește despre asta
Avantaje
O nouă EPIDEMIE în TOATĂ Europa. BOALA care FACE deja RAVAGII
Mediaflux
Hidrologii, anunț de ultimă oră! 17 județe din țară, sub atenționare cod galben de viituri. Care sunt zonele vizate
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul 13
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro