Dovada clară că Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt plini de bani. Imaginile spun tot VIDEO

de: Bișinicu Andreea
03 07. 2021

Adela Popescu și Radu Vâlcan numără săptămânile până când fiul lor va veni pe lume. Micuții Andrei și Alexandru abia așteaptă să-și întâmpine frățiorul mai mic când acesta va veni pe lume, la sfârșitul acestei veri. Dovada clară că cele două vedete o duc foarte bine pe plan financiar.

Dovada clară că Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt plini de bani

Pentru că familia se mărește, cele două vedete au luat măsuri și s-au mutat într-o casă nouă și încăpătoare pentru noul membru al familiei. Schimbarea de peisaj este binevenită, iar Adela Popescu și soțul ei le-au făcut internauților un mic tur virtual, invitându-i, prin intermediul fotografiilor, în intimitatea căminului lor.

„Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au mutat recent în noua lor casă, unde beneficiază de mai mult spațiu pentru familia lor în creștere. Au optat pentru un stil minimalist, foarte cald și primitor, unde atât ei, cât și copiii să se simtă foarte bine. Conceptul de amenajarea a fost realizat de noi, în conformitate cu dorințele și nevoile familiei”, anunță compania care i-a ajutat pe cei doi soți să-și transforme casa visurilor lor în realitate.

Deși casa arată superb, iar camerele sunt realizate fix după inima și gustul lor, Adela Popescu este foarte încântată de bucătărie, pe care a numit-o piesa de rezistență.

Fosta prezentatoarea de la Vorbește Lumea și chipeșul ei partener de viață au publicat imaginile cu noul lor cămin imediat după ce s-au întors din vacanța exotică din Maldive, acolo unde au fost cu cei doi băieți ai lor și cu familia Laurei Cosoi.

Oana Zăvoranu, atac subtil la adresa Adelei Popescu

În războiul ei contra influencerilor din România, Oana Zăvoranu a avut critici de adus la adresa fostei sale colege din Numai Iubirea, Adela Popescu, pe care a acuzat-o de „mocangeală”.

„Cu ce ne-a atras atenția această familie, cu mocangeală grupa mare? (…) Una bucată fostă colegă de-a mea din Numai iubirea, sora mea care-și lua multă chelfăneală. Și bine am făcut că am caftit-o pe persoană fizică, că ia uite ce face acum, trebuia mai tare cafteala.

(…) Ea tot ce pune pe Instagram, pe Facebook, este mocangeală și reclamă de la A la Z, fără parteneriat plătit, e mocangeală pe față. Tupeul zbârnâie pe tine, știi cum te-aș ciufuli…cum îți permiți să ai tupeul ăsta, încât să spună că simte și ea nevoia să răsplătească diverse firme care îi trimit de una, de alta… Bă, ești tupeistă rău de tot. Chelfăneală prima dată când te văd, să vezi tu ce ți-o iei.”, i-a transmis Oana Zăvoranu „surorii” sale din telenovelă.