Două televiziuni din România, amendate iar de CNA. Suma e colosală, ce gafe au comis
S-a aflat care sunt cele două televiziuni din România care au fost amendate din nou de Consiliul Național al Audiovizualului. Suma e colosală pentru gafele comise de cele două posturi TV. Toate amănuntele, disponibile în rândurile de mai jos.
CNA, sancțiuni uriașe pentru două televiziuni din România. Care sunt sumele primite, dar și motivele pentru care au fost date amenzile
Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat cu amenzi substanțiale mai multe canale media printre care posturile News România şi Naşul TV.
Astfel, postul News România a primit o amendă de 50.000 de lei, iar postul Naşul TV, cu suma de 20.000 de lei. La amenzile date celor două canale media s-a adăugat încă o amendă de 5.000 de lei dată postului de radio Gold FM, pentru modul în care a fost tratat subiectul invadării Federaţiei Ruse în Ucraina.
Când a făcut monitorizarea CNA
Comunicatul Consiliului Naţional al Audiovizualului mai precizează că au fost monitorizate emisiuni difuzate în perioada 5 martie-29 aprilie de posturile Naşul TV, News România, Realitatea Plus, România TV, Radio Guerrilla şi Gold FM.
Întrucât legea a fost încălcată, se mai arată în comunicat, Consiliul a decis să aplice următoarele sancţiuni: News România – amendă de 50.000 de lei pentru ediţiile din 14 martie şi 4 aprilie ale emisiunii „România informată”.
Nașul TV, 20000 de lei amendă
Naşul TV a primit o amendă de 20.000 de lei, pentru ediţiile din 21 şi 29 martie ale emisiunii „Să vorbim despre tine”; iar Gold FM a fost amendat de 5.000 de lei pentru emisiunea „Ce-i în Guşă şi-n căpuşă”, ediţiile din 17, 25 şi 30 martie.
În plus, postul News România a mai primit şi o somaţie publică pentru încălcarea dispoziţiilor articolului 78 alineatul (3) din Cod, la difuzarea unor emisiuni informative şi de dezbateri din zilele de 15 şi 16 martie, fără menţiunea „Direct” sau „Reluare”, pe întreaga durată a emisiunilor respective. Alte somaţii au fost transmise posturilor News România şi Realitatea Plus.
Radu Moraru a mai adus pentru Nașul TV o somație de la CNA
Nu este pentru prima dată când Naşul TV are probleme. Postul TV a fost somat de CNA pentru nişte afirmaţii ale lui Radu Moraru pe post, care l-a făcut „handicapat“ pe Florin Cîţu, iar pe Volodimir Zelenski şi Macron, „sclaveţi“ ai familiei Rothschild.
Radu Moraru a făcut o serie de remarci nefericite cu privire la implicarea României în conflictul din Ucraina, în calitate de invitat al emisiunii „Să vorbim despre tine“, din 24, 25 şi 28 februarie 2022, emisiune moderată de Gabriela Caliţesc.
Radu Moraru a vorbit mult și la CNA
Radu Moraru nu s-a limitat doar la spaţiul de emisie al televiziunii Naşul TV. Omul de televiziune nu s-a putut abţine de la a face declaraţii nici în şedinţa publică a CNA, la care a participat, potrivit paginademedia.ro. El a încercat să-şi exprime punctele de vedere chiar şi în afara timpului care i-a fost alocat.