Două licee din Timișoara au trecut la orele online din cauza lipsei căldurii. În clase erau 8 grade Celsius

de: Ionuț Vieru
26 01. 2022

Colegiul „Henri Coandă” și Liceul de Arte Plastice din Timișoara au trecut la orele online din cauza frigului, în contextul crizei furnizării căldurii, în urma cărora au fost afectate și spitalele. Peste 1.200 de elevi vor face ore online până se va remedia situația.

Criza căldurii din Timișoara

Potrivit inspectorului școlar adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar al județului Timiș, Cosmin Hogea, a fost solicitată o verificare a temperaturilor în toate unitățile de învățământ din Timișoara. La Liceul „Henri Coandă” au fost înregistrate temperaturi scăzute de până la 8 grade Celsius în sălile de clasă. De asemenea, șase alte unități de învățământ vor trece la cursuri online, printre care și două grădinițe.

„Am solicitat o verificare cu termometrul a situaţiei temperaturilor de la unităţile de învăţământ unde sunt semnale că sunt probleme cu agentul termic. Am fost contactat de şase directori şi în urma discuţiilor, ei au constituit Consiliu de Administraţie în fiecare unitate pentru a lua decizia trecerii în online”, a declarat Hogea.

Colterm a coborât temperatura de plecare a agentului termic în rețea, iar în apartamente, spitale și școli, temperatura ajunge la 12-16 grade Celsius, având în vedere că afară sunt -10 grade Celsius. Săptămâna trecută, guvernul a alocat încă un ajutor financiar pentru Primăria Timișoara, pentru a sprijini sistemul de încălzire.

Cartiere din Galați, lăsate fără gaz

Mai multe cartiere din Galați au rămas fără gaz, după ce un bărbat a efectuat o lucrare neautorizată la o conductă de gaz. Din cauza lui, peste 1.000 de consumatori au rămas fără gaz. Reprezentanții companiei de gaze au declarat că, într-adevăr, lucrarea efectuat de bărbat a fost neautorizată. Aceștia au reluat alimentarea cu gaz în aceeași zi, după ce cineva calificat a reparat stricăciunile.

„Ca urmare a unei intervenții neautorizate, realizate de un către un consumator asupra unei conducte de gaze naturale, ce a cauzat o avarie asupra sistemului de distribuție de pe strada Vadu Cărăbuș, nr. 16, din localitatea Galați, județul Galați, Distrigaz Sud Rețele a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale astăzi, 25 ianuarie 2022, începând cu ora 9:30. În urma acestei opriri sunt afectați circa 1.200 de clienți casnici și non-casnici aflați în această zonă”, au anunțat reprezentanții companiei.

Consumatorii au fost sfătuiți să aerisească imediat camera în cazul în care se simte miros de gaz, după realimentare. De asemenea, ar trebui să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale, dacă este posibil.