Două camioane cu peste 40 de tone de deșeuri au fost oprite la graniță. De unde veneau acestea și care era destinația lor
Două camioane pline cu deșeuri de plastic, cauciucuri și textile au fost oprite la intrarea în țară prin vămile din Arad și Bihor. Deșeurile, în jur de 40 de tone, erau aduse din Italia și Ungaria, ilegal.
Tone de deșeuri oprite la graniță
Oamenii legii au oprit cele două camioane pentru controalele de rutină, moment în care polițiștii de frontieră și comisarii de mediu au descoperit tonele de gunoaie. Autocamioanele au fost întoarse de la vămile Vărșand și Borș I. La volanul camionului de la Vărșand se afla un bulgar. Acesta a declarat că transporta haine la mâna a doua, venite de la o societate comercială din Ungaria, pentru o firmă din țara noastră. Șoferul nu a prezentat documentația necesară pentru tranzitul de deșeuri. Vehiculul transporta 16.720 kg de deșeuri.
Pe de cealaltă parte, autocamionul oprit la Borș I era condus de un român. Acesta a prezentat documente de însoțire a mărfii, pe care scria că transportă deșeuri care constau în plastic și cauciucuri uzate, venite de la o societate din Italia pentru o firmă din România. Autoritățile de control efectuează cercetări în ambele cazuri.
„Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 23.420 kilograme de deşeuri constând în plastic şi cauciucuri uzate, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse”, se mai arată în comunicat.
18 tone de deșeuri, descoperite în două camioane care veneau din Turcia
În urmă cu câteva săptămâni, Garda de Coastă a descoperit 18 tone de deșeuri în portul Constanța. În mare parte, era vorba despre diferite piese ruginite ale unor utilaje agricole. Marfa era pentru o firmă din România, însă Garda de Mediu nu a permis intrarea camioanelor în țară.
„Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în cooperare cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, au efectuat controlul fizic asupra a două autocamioane sosite din Turcia. Acestea erau încărcate cu marfă importată de către o societate comercială de pe teritoriul României”, precizează sursa citată.
În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit 18.000 de kg de piese și dispozitive agricole, foarte afectate de rugină. De asemenea, aceștia au mai găsit și deșeuri periculoase. Reprezentanții Gărzii de Mediu nu au permis intrarea camioanelor în țară și au returnat marfa la firma din Turcia.