Dorel Vișan înfruntă pandemia singur: „Nu mai am cui da un telefon!”
Pandemia de coronavirus a afectat grav industria teatrului din România. Printre actorii nevoiţi să părăsească scena este şi Dorel Vişan. Acesta s-a retras la casa de la ţară, la câţiva kilometri de Cluj-Napoca, unde are grijă de grădină, de stupi şi de animale.
Dorel Vişan, retras la ţară pe timp de pandemie
Actorii din România au avut de suferit în urma pandemiei de COVID-19. Mulţi dintre cei în vârstă au ales să se retragă de pe scenă pentru a nu fi afectaţi de nemilosul virus. Printre aceştia se numără şi Dorel Vişan. Maestrul îşi petrece acum timpul în gospodăria pe care o are la Martineşti, la câţiva kilometri de oraşul Cluj-Napoca.
„Aici m-am născut din nou, pentru că în satul unde au stat părinții mei stă o cumnată și nu am vrut să mă duc acolo că era și drumul mai rău și mai departe. Am venit pentru stupi aici. Orice vrei să ai trebuie să iubești. Dacă crești un cățel sau o oaie sau un iepure, dacă nu le iubești nu se fac cum trebuie. Iar lucrul acesta cu pământul are un sens cosmic. De aia se lucrează cu mâna. Uite, mâinile mele sunt de țăran”, a spus maestrul pentru Antena3.
Dorel Vişan: “Nu mai am nici cui da un telefon”
Deşi îi place să se îngrijească de legumele şi fructele din grădină sau de animalele din curte, actorul recunoaşte trist că îi este dor de scenă, de colegi.
“Am ajuns la o concluzie foarte tristă. Nu mai am nici cui da un telefon. Colegii mei nu mai sunt. Prietenii au pierit şi ei. Eu însumi mă caut tot mai rar. Nu mai ştim unde mergem şi de unde venim. E trist ce se întâmplă. Mă doare sufletul când văd cum moare teatrul. Teatrul nu se face online, este o artă nemijlocită. Trebuie să vezi actorul cum respiră, cum îşi schimbă faţa…”, a mai dezvăluit Dorel Vişan.