Abia acum au cinat ca zeii: Trump le-a pus McDonald’s pe masă la cina de la Casa Albă

de: Andrei Simion
15 01. 2019

Donald Trump e fan McDonald’s, așa că nu-i chiar mare mirarea când a ales meniul lanțului fast food ca să-i „omenească” pe niște sportivi din America.

Donald Trump, președintele Americii, e în ceartă cu democrații, ceea ce a dus la o închidere a structurilor statului. Bine, ele funcționează, dar angajații nu-s plătiți, iar mulți au refuzat să mai muncească Așa că absența personalului de la Casa Albă l-a transformat pe Trump într-un „bucătar” tipic american: a comandat fast food.

Echipa de fotbal American Clemson University a mers la Casa Albă ca să sărbătorească victoria în Campionatul Național. Asta în timp ce Trump n-a căzut la pace cu democrații pe buget – el vrea să obțină bani pentru zidul de la granița cu Mexic, democrații nu vor să-i dea atât de mulți bani. Dincolo de miza politică, cina de la Casa Albă va fi memorabila.

Orice jucător căruia nu i-a plăcut meniul poate da vina pe democrați, a spus un purtător de cuvânt al președintelui. Și așa îl vezi pe Trump în fața mesei plină cu McDonald’s.

Președintele SUA a spus că el personal a plătit pentru masă și, ei bine, chiar dacă e departe de conceptul haute cuisine sau fine dining, măcar e ceva cu care fotbaliștii sunt obișnuiți.