30 mart. 2021 | 09:56

Doliu la Dinamo. Vestea morții lui a picat ca un fulger

Sport
Doliu la Dinamo. Vestea morții lui a picat ca un fulger
Doliu la Dinamo

Dinamo e în doliu după ce o fostă mare glorie a clubului a murit. ”Flencea” s-a dus. A fost extremă stânga în perioada în care ”câinii roșii” au cucerit de 4 ori consecutiv campionatul.

Doliu la Dinamo. A murit Constantin David, zis ”Flencea”

Constantin David, fosta glorie a dinamoviștilor din anii ’60, a murit doborât de COVID-19, la vârsta de 79 de ani. În vremurile bune, David, poreclit ”Flencea”, rupea gazonul în două și paharele cu vin și bere în cinstea reușitelor din teren. Se autoproclamase ”Academician Profesor Doctor în Științe Alcoolice” și își făcuse și cărți de vizită cu ”titlul” respectiv pe ele.

„Da, pe cartea mea de vizită scrie profilul meseriei mele din tinerețe – «Academician Profesor Doctor în Științe Alcoolice». De ce am făcut cărțile alea de vizită? …S-au tot dat toți că sunt consumatori, că sunt băutori, și în special ăștia mai tineri… Beau două pahare și se pulverizează, sunt pistoale cu capse. Ei acum mai mult trag pe nas decât să bea”, declara David, la începutul acestu an, într-un interviu pentru Fanatik.

”Flencea” a câștigat 2 titluri de campion cu Dinamo, în 1962 și 1963. Primul era abia al doilea din istoria clubului, moment în care s-a construit acel Dinamo care avea să câștige 4 campionate la rând și o Cupă a României.

„Lunea, după baia de la Baia Centrală, făceam recuperare, ne întâlneam și cu cei de la Steaua, Rapid, Progresul… Eram prieteni, după meci mergeam și beam și cu cei de la Steaua, și cu cei de la Rapid, nu erau dușmăniile și insultele care sunt acum. Ce era pe teren, rămânea pe teren, afară eram prieteni”, mai spunea el.

Era dezamăgit de situația în care a ajuns Dinamo

Se declarase dezamăgit de prestația grupului roș-alb. Nu mai credea că echipa lui iubită va mai lua vreodată vreun titlu. „Poate ăla de la Divizia B”, spunea el mâhnit.

„Unde este, dom’le, Dinamo spaima adversarilor?! Unde este scandarea aia celebră «Cine vine-n Groapă, ia patru și pleacă!» de pe vremuri?! Acum ce mai este? Nu știu când va mai lua vreun titlu… Poate lingura de lemn s-o ia! Ce titlu să ia?! La Divizia B?!”, declara ”academicianul” Constantin David.

Parteneri
S-a întors la marea iubire, fost fotomodel Playboy, după 20 de ani de căsătorie. Cine este soția lui Daniel Pancu
Redactia.ro
Ce a decis să facă Alin Oprea în plin scandal cu Larisa Uță. Face un nou testament și pune toți banii pe numele actualei soții! „Nu mai vezi nici 1 leu!” Ce pamflet a putut să scrie Medana: „A stat capră…”
Click.ro
Contre dure între Netanyahu și Macron privind fondarea statului Israel. „Un memento pentru președintele Franței”
Digi24
Propunerea INDECENTĂ primită de Prințesa Diana de la un celebru miliardar. E INCREDIBIL ce a putut să-i spună!
Vocea.biz
Wow, ce rochie! Românca Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, apariție de senzație într-o ținută Dolce & Gabbana / FOTO
Unica.ro
Ingredientul care schimbă total murăturile. Este esențial, nu trebuie omis
EVZ.ro
Cum a pus-o la punct pe Theo Rose fosta iubită a lui Anghel Damian! Vorbele grele pe care i le-a adresat
Spynews
Anunț pentru românii cu banii la saltea. Adevărul despre carduri: Trebuia să închid...
Capital.ro
Theo Rose și Anghel Damian s-au căsătorit în mare secret. Detaliile ieșite din comun de la ceremonie: „A fost cea mai frumoasă nuntă la care am participat vreodată”
Avantaje
TRUMP, scos din MINȚI de un ACTOR celebru ROMÂN. A vrut să-i INTERZICĂ FILMUL!
Mediaflux
Cum poți contacta boala care te poate ucide în 48 de ore! Care sunt metodele de prevenție a meningitei meningococică
Spynews.ro
De ce nu existau țărani grași acum 100 de ani. Dieta zilnică a strămoșilor noștri o să te surprindă
Realitatea.net
Andrei Rotaru și-a acoperit tatuajul pe care l-a făcut identic cu cel al Diandrei. Cum a apărut în online și ce detaliu s-a văzut
Antena 1
Ce țări au același imn? O melodie este împărțită de 3 state!
Shtiu.ro