Doliu în lumea sportului românesc. A murit la 51 de ani, într-un accident de mașină. Ce mesaj sfâșietor a transmis fiica sa
Tragedie în lumea dansului, după ce vicepreședintele Federației Române de Dans Sportiv, Valentin Illeș, și-a pierdut viața într-un accident în Ungaria. La vârsta de 51 de ani, Illes era una dintre figurile de referință în lumea dansului sportiv din țară și președintele Colegiului Antrenorilor din România. Vestea morții premature a îndurerat familia și pe toți cei care l-au iubit.
Cum a avut loc tragedia
Comunitatea dansului sportiv din România este în doliu în urma anunțului trist al morții lui Valentin Illeș, vicepreședintele Federației Române de Dans Sportiv și președintele Colegiului Antrenorilor din România.
Marți, bărbatul în vârstă de 51 de ani, a fost implicat într-un grav accident de circulație pe autostrada M5 din Ungaria, la kilometrul 91, pe direcția către Budapesta.
Evenimentul tragic s-a produs în timp ce acesta conducea regulamentar pe autostradă. În circumstanțe nefericite, o altă mașină participană la trafic, care transporta ilegal imigranți, a intrat în coliziune cu un parapet de protecție, pe care l-a rupt.
Ulterior, autoturismul s-a izbit cu violență de un camion care venea din sens opus. Impactul puternic a dus la pierderea controlului asupra volanului de către șoferul camionului, iar acesta a rupt parapetul de pe sensul său de mers, intrând în coliziune cu mașina condusă de Valentin Illes, aflată pe sens opus. Din nefericire, în urma impactului devastator, sportivul a murit pe loc.
Pe lângă contribuția semnificativă la dezvoltarea dansului sportiv în țară, Valentin Illes era căsătorit și avea doi copii, lăsând în urma sa o familie în suferință și doi copii fără tată.
Ce au transmis autoritățile maghiare
Potrivit presei maghiare, șoferul vinovat de tragedie a fugit de la locul accidentului, fiind reținut ulterior de oamenii legii. Decesul sportivului a fost confirmat și de presa locală, care a detaliat cum s-a produs tragedia.
În spațiul public au apărut și primele imagini cu mașina pe care o conducea Valentin Illeș, acestea având un puternic impact emotional. Din păcate, în urma tragediei, autoturismul s-a făcut un ghem de fiare, ceea ce reflect moartea violentă a campionului.
Conform informațiilor actuale, la data de 3 octombrie 2023, la ora 4:35, pe autostrada M5, la kilometrul 91 pe direcția către Budapesta, un autoturism a intrat în coliziune cu parapetul interior al benzii din motive încă necunoscute, apoi a rupt parapetul și a intrat în coliziune cu un camion care venea din direcția opusă.
În urma impactului, camionul a rupt și el parapetul interior și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care venea din direcția opusă. În urma accidentului, o persoană a suferit răni atât de grave încât a decedat la fața locului”, se arată în comunicatul poliției maghiare.
Fiica lui Valentin Illes, mesaj sfâșietor după moartea tatălui
Diandra, fiica lui Valentin Illeș, a împărtășit un mesaj cutremurător pe rețelele de socializare, aducând un omagiu tatălui ei, care și-a pierdut viața într-un tragic accident rutier, mult prea devreme.
Luând forma unui dialog între ea și moarte, tânăra își exprimă sincerele regret și suferință față de ceea ce i s-a întâmplat tatălui ei. Cu toate acestea, Diandra ține să sublinieze cât este de mândră că a avut un asemenea tată și îi face o promisiune cu privire la faptul că imaginea lui va fi vie atâta vreme cât ea va exist ape acest pământ.
„Ce ai face moarte de-ai fi şi ai avea tată şi ar muri? Sunt atât de mândră că am avut şansa să fiu copilul tău, atât cât a fost. Nu vreau să mă cert cu Dumnezeu, să-L întreb de ce nu ţi-ai văzut nepoţii, să-L întreb de ce nu mai pot să te ating, să-L întreb de ce nu o să pot să alerg spre tine când o să ies campioană mondială.
Mă împacă doar gândul că ai trăit o viaţă cum ai vrut tu, o viaţă de ţigan, pe drumuri, cu muzică, cu dans, cu oameni. O să fac tot ce îmi stă în putere să trăieşti prin bine. Cât timp mai sunt aici, nu o să te uite nimeni. O să te fac mândru. Te iubesc şi ne vedem în curând”, a scris fiica lui Valentin Illeș, pe Facebook.