Doliu în lumea sportului, după incendiul de la Piatra Neamț. Cine era, de fapt, una dintre victime

de: Alexandra Chivu
15 11. 2020

Mircea Covătaru, un cunoscut antrenor de lupte din Piatra Neamț, se numără printre cele zece victime ale incendiului de la secția ATI Piatra Neamț.

Doliu în lumea sportului: antrenorul de lupte Covătaru, printre victimele incendiului de la Piatra Neamț

Zece pacienți care erau bolnavi de COVID-19 și erau intubați au decedat după un incendiu care a izbucnit sâmbătă la Secția ATI din incinta Spitalului Județean Piatra Neamț. Alte șapte persoane, între care un medic care a suferit arsuri extinse, sunt în stare gravă. Și trei alte cadre medicale, un medic și două asistente, au primit îngrijiri pentru arsuri, dar starea lor nu necesită internare.

Printre victime s-a numărat un fost mare antrenor de lupte al Clubului Sportiv Ceahlăul Piatra Neamț. Bărbatul avea 74 de ani.

Antrenorul Mircea Covătaru

Lista celor decedați în incendiu, potrivit Mesagerul de Neamț 

  • B. Constantin 82 ani
  • A. Mihai 70 ani
  • Covatariu Mircea 74 ani
  • G. Tatiana 67 ani
  • M. Mihai 80 ani
  • I. Clement 86 ani
  • T. Frăsina 71 ani
  • G. Vasile 82 ani
  • T. Ion 67 ani
  • L. Verginia 84 ani

Papa Francisc s-a rugat pentru victimele incendiului

Papa Francisc s-a rugat pentru victimele incendiului de la Piatra Neamț. Sfântul Părinte a vorbit despre tragedia petrecută în România la sfârșitul predicii ”Angelus”.

„Într-o structură spitalicească din România, în care erau internați mai mulți pacienți afectați de coronavirus, a izbucnit un incendiu care a provocat victime. Îmi exprim compasiunea mea și mă rog pentru ei, să ne rugăm pentru ei!”, a fost mesajul Papei Francisc.

”Noul Colectiv”

Este cel mai grav bilanț după tragedia de la Colectiv. Parchetul General a deschis o anchetă penală. Marea majoritate a instituțiilor medicale din România sunt în curs de acreditare, iar directorul ANMCS, Marius Filip, a declarat la Digi 24 că existau o serie de nereguli la Spitalul Județean Piatra Neamț în ceea ce privește siguranța la incendii. Unitatea medicală este în subordinea Consiliului Județean Neamț.

„Un Colectiv, nu am alte cuvinte”, a declarat la Digi24 primarul municipiului Piatra Neamț, Andrei Carabelea, care a relatat că a văzut cu ochii săi cum un bărbat își recunoștea mama printre victime.

Pentru moment, nu se știe de la ce a pornit incendiul, dar fără dubii flăcările au fost amplificate de instalațiile de oxigen existente în salonul ATI.