Fostul vicecampion mondial la box, Marian Velicu, a murit la 47 de ani, din cauza unei boli grave. Anunțul a fost făcut de Federația Română de Box, prin intermediul rețelelor de socializare.
Fostul sportiv, care avea un titlu de vicecampion mondial și o medalie de bronz la Campionatele Europene de Box, la categoria 48 kg, s-a stins din viață. După ce și-a încheiat cariera sportivă, Velicu a lucrat ca polițist, dar în ultimul timp suferea de o boală necruțătoare. Fostul pugilist a devenit vicecampion la categoria sa, în 2001, la Belfast. Cu un an mai devreme, cucerise bronzul, la Europene. Tot în 2000 a participat și la Jocurile Olimpice de la Sydney, fiind învins în turul secund de un cubanez.
”În urma unei boli necruțătoare, s-a stins din viață fostul boxer Marian Velicu, vicecampion mondial și medaliat cu bronz la Campionatele Europene, la categoria 48 kg. De asemeni, Marian Velicu a participat la Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000. Dumnezeu să îl odihnească în pace”, a transmis Federația de Box.
Și clubul Dinamo, la care Velicu fusese legitimat, a publicat un mesaj de adio.
“Clubul Sportiv Dinamo deplânge trecerea la cele veşnice a fostului pugilist Marian Velicu. În vârstă de numai 47 de ani, acesta s-a stins în urma unei boli necruţătoare”, a precizat CS Dinamo.
Cei care l-au cunoscut, dar și fani ai sportului au umplut secțiunea de comentarii de pe Facebook cu mesaje de adio și de condoleanțe pentru familia fostului boxer.