Actorul indian Sushant Singh Rajput a murit la domiciliul său din Mumbai, într-un suspect de sinucidere. În vârstă de 34 de ani și-a făcut numele în telenovelele indiene înainte ca Bollywood să-i recunoască valoarea.
Actorul de la Bollywood, Sushant Singh Rajput, a fost găsit mort la domiciliul său din Mumbai, a informat presa indiană duminică, citând confirmarea poliției. Tânărul în vârstă de 34 de ani a murit într-un suspect caz de sinucidere, potrivit Hindustan Times. Mai multe știri au spus că Rajput a fost găsit spânzurat de ajutorul său intern. Pranaya Ashok, purtătorul de cuvânt al poliției din Mumbai, a confirmat decesul și a spus că sunt cercetate detaliile morții.
„Vă împărtășim faptul că Sushant Singh Rajput nu mai este cu noi. Solicităm fanilor săi să-l păstreze în gânduri și să-i sărbătorească viața, precum și munca lui așa cum au făcut-o pana acum. Solicităm mass-media să ne ajute să menținem confidențialitatea în acest moment de durere.”, a declarat pentru Indian Express un purtător de cuvânt al actorului.
Moartea lui Rajput, de duminică, urmează după aparenta sinucidere a fostului său manager, Disha Salian, cu câteva zile mai devreme. În urma aflării veștii decesului, politicienii, fanii devastați și alți actori din Bollywood au postat pe social media mesaje pentru a-i aduce un omagiu.
Rajput a intrat în lumina reflectoarelor cu populara telenovelă Pavitra Rishta și cu filmul apreciat critic, Kai Po Che! bazat pe cea mai vândută carte a lui Chetan Bhagat, „Cele trei greșeli ale vieții mele”. Actorul a mai jucat și în MS Dhoni: The Untold Story, în care l-a jucat pe fostul căpitan al echipei de cricket indian. A fost printre cele mai de succes filme din India din 2016. Rajput a primit critici fabvorabile pentru rolul său din filmul din 2015 al lui Dibakar Banerje, detectivul Byomkesh Bakshy! și a avut un rol secundar în hitul din 2014 al lui Aamir Khan.
Recent, a jucat în comedia-dramă Chhichhore, iar ultima sa apariție a fost în filmul Drive, difuzt de platforma Netflix. Noul său film Dil Bechara, film în care joacă alături de Saif Ali Khan, urma să fie lansat în luna mai, dar a fost amânat din cauza crizei coronavirusului. Născut în vechiul oraș Patna din Bihar, nord-estul Indiei, Rajput a studiat ingineria și a fost un câștigător al Olimpiadei Naționale în fizică. Ulterior a renunțat să urmeze o carieră în actorie.