Doliu în fotbalul românesc! Fostul fundaș Ilie Bărbulescu de la Steaua a murit

de: Andrei Simion
01 02. 2020

Sportul românesc este în doliu. Ilie Bărbulescu, fostul câștigător al Cupei Campionilor Europeni, s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de 62 de ani.

Cine a fost regretatul Ilie Bărbulescu

Ilie Bărbulescu a fost unul dintre cei mai buni fundași din România, din toate timpurile. Moartea sa a fost una destul de bruscă, dar liniștită, totodată. Fostul sportiv a murit în somn, în urma unui infarct, la locuința sa din Pitești, transmite Digi Sport.

Bărbulescu nu era cunoscut ca având probleme cardiace, fapt pentru care, autoritățile vor investiga decesul său, pentru a se vedea în ce condiții a murit acesta. Ulterior, medicii legiști vor transmite rezultatele autopsiei. Decesul lui Ilie Bărbulescu a fost confirmat și pe pagina oficială a clubului FC Argeș.

De-a lungul carierei sale, fostul fundaș a evoluat la cluburile FC Argeș, Olt Scornicești, Steaua, CS Mioveni și Callatis Mangalia. Ce mai importantă realizare de-a lungul parcursului său profesional a fost performanța de a câștiga Cupa Campionilor Europeni, pe care a cucerit-o alături de Steaua, în anul 1986.

Trecerea în neființă a lui Ilie Bărbulescu este regretată de mai multe personalități din lumea fotbalului românesc, care se arată profund îndurerați de teribila veste. Câteva cuvinte de rămas bun a transmis și Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj.

„E o tragedie incredibilă, mai ales că l-am prins ca jucător, eram tânăr când am jucat cu el la echipa mare a Stelei. A fost un profesionist extraordinar, un fotbalist foarte mare. Din păcate, nu a reușit să facă prea multe după ce s-a lăsat de fotbal. Sunt lucruri care se întâmplă în lume, foarte multe probleme, cum a fost și decesul din baschet (n.r. al lui Kobe Bryant)”, a declarat Dan Petrescu, potrivit Gsp.

Și Gabi Balint a ținut să-i transmită un mesaj după moartea fundașului.

Gabi Balint, despre moartea lui Ilie Bărbulescu. Credit Foto : Cristi Preda

”E greu să-ţi găseşti cuvintele într-o astfel de situaţie. Sunt alături de familia acestuia. Am aflat de veste de dimineaţă. Iniţial, nu mi-a venit să cred, dar apoi nişte prieteni apropiaţi mi-au confirmat vestea. Noi, din păcate, nu mai eram atât de apropiaţi. Ne mai vedeam doar la reuniuni. Sunt foarte trist şi îmi pare foarte, foarte rău”, a declarat Gabi Balint pentru Telekom Sport.