Divorț șoc în showbiz. S-au despărțit în mare secret după 17 ani de căsnicie

de: Manolică Anca
14 03. 2023

Showbizul românesc este marcat de un nou divorț! După mai bine de 17 ani de mariaj, Andrei Aradits, vedeta Antenei 1, a ales să pună capăt căsătoriei. Decizia a uimit pe multă lume, mai ales că totul a fost făcut în mare secret. Cum s-a ajuns în acest punct și cum a fost perioada de după pentru îndrăgitul actor

Divorț șoc în showbizul românesc

Un nou divorț în lumea mondenă de la noi. Îndrăgitul actor Andrei Aradits a dezvăluit recent că a divorțat de femeia care i-a fost alături vreme de 18 ani. Cei doi au împreună și un copil, pe Eric, care a acceptat cu greu decizia pe care părinții lui au luat-o.

Cunoscut publicului larg mai ales pentru proiectul de televiziune „Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, actorul a dezvăluit că demersurile pentru înaintarea divorțului au fost făcute în luna septembrie a anului trecut, ceea ce pare să confirme faptul că relația lor nu mai funcționa de câteva luni bune.

„De Dragobete ne-a venit termenul la judecătorie”

Invitat în cadrul podcastului lui Jorge, Andrei Aradits a recunoscut că relația sa de aproape două decenii a ajuns la final, deși el nu a lăsat niciodată să se înțeleagă că ar avea probleme pe plan sentimental.

Din păcate, însă, cel mai afectat a fost copilul lor care, anul acesta, va susține examenul de Bacalaureat. Actorul a spus că a avut grijă să meargă la psiholog cu el, dar a spus cu mândrie că este un băiat mult înțelept decât ar fi crezut.

„Am divorțat. De Dragobete ne-a venit termenul la judecătorie. Pe 13 sau pe 15 martie e înfățișarea. E în India de vreo șase luni, face yoga. Eric a fost nasol o perioadă. Ultimul lucru de care îmi era teamă e că are BAC-ul acum și mă gândeam că eu, în locul lui, frate, aș fi folosit scuza asta.(…)

E mai deștept de atât… E mult mai înțelept decât mă așteptăm! Cred că e mai deștept decât eram eu la vârsta lui! Adică sigur e! Eu mai am o doză de bezmeticeală pe care încă o mai car după mine și acum. Am fost și la psiholog cu el.”, a spus cu sinceritate, Andrei Aradits, la podcastul „Vorba lu’ Jorge”

Ba mai mult, juratul de la Te cunosc de undeva a dezvăluit că a început și să meargă și el la sesiuni de terapie la psiholog pentru a trece mai ușor peste această schimbare în viața sa. La început, spune că a tot căutat validare pe aplicațiile de dating, de acolo de unde s-a ales și cu câteva întâlniri, dar totul a luat sfârșit atunci când și-a dat seama că femeile se pot îndrăgosti de el.