Discuția cu un proxenet. Minorele din România încep la 13 ani
Traficul de ființe umane nu mai este o surpriză, ceea ce este pe atât de grav pe cât de profitabil este pentru cei care înfăptuiesc ilegalitățile. Numeroase grupări de interlopi români au profitat extrem de tare de aderarea la UE, prin urmare, de deschiderea granițelor, pentru a aduce în Italia zeci de mii de femei.
Dezvăluirile șocante ale unui proxenet român
Deschiderea granițelor, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, a adus un plus enorm interlopilor. Fenomenul traficului de ființe umane nu mai este de mult un subiect ascuns nimăui. Este extrem de bine cunoscut faptul că numeroși interlopi duc, numai în Italia, zeci de mii de femei care sunt exploatate sexual. Jumătate din prostituatele de pe străzile italiene sunt din România.
Michelangela Barbara, Asociație Ebano: 100 de euro pentru o jumătate de oră. Este un tarif care ne face să ne gândim la o fetiță.
– Deci minorii costă mai mult?
– Bineînțeles. În Italia, prostituatele sunt între 70.000-120.000.
– Un oraș întreg practic.
– 55% dintre ele sunt românce. Și dintre acestea, 37% minore.
– 37%?! Vorbim de mii.
– Între 14.000 și 25.000.
„M-au bătut atât de tare, că nu o să pot uita niciodată”
Discuția dintre jurnalistul Sergiu Balaban și o fostă prostituată șochează de-a dreptul. Aceasta a fost amenințată și bătută crunt, dara reușit să scape în cele din urmă de mâinile celor care au abuzat-o.
„Eram eu, o fată de 14 ani și încă una. Era o femeie care ne învăta cum trebuie să stăm, ce să facem, cum să ținem picioarele. Lucram zi și noapte, făceam și o 1.000 de euro pe zi. Am încercat să scap, m-au prins și m-au legat în parcul Cipino din provincia Varese. M-au bătut atât de tare, că nu o să pot uita niciodată. Vezi asta? Este o cicatrice, mi-au făcut-o cu un cuțit și mi-au pus sare înăuntru. Viața mea a fost un infern. Încerc acum să trăiesc ce nu am trăit. Să mă bucur de o zi de naștere, să am prieteni și prietene”
Fostă prostituată