Dinamo riscă să nu prindă anul 2021: „Mai joacă două meciuri și gata! Clubul intră în faliment”
Dinamo a bifat vineri a patra victorie consecutivă, dintre care trei în campionat. Și a urcat astfel până pe locul 8 în campionat, cu șanse reale să prindă un loc în faza play-off a Ligii 1. Dar în vreme ce situația în clasament arată din ce în ce mai bine, clubul merge din rău în mai rău din punct de vedere financiar. Pablo Cortacero nu a trimis niciun ban din Spania, iar datoriile sunt din ce în ce mai mari.
Dumitru Dragomir nu mai dă nicio șansă pentru Dinamo să se redreseze financiar: „Ești KO total!”
Dinamo a scăpat de depunctare după ce suporterii au achitat o parte din datorii, dar rămâne de văzut dacă va obține licența pentru sezonul viitor. Se anunță o misiune extrem de dificilă. Fost președinte al LPF, Dumitru Dragomir este convins că finalul este chiar mai aproape de atât pentru Dinamo. Acesta este convins că „roș-albii” nu vor termina acest sezon, ba chiar va intra în faliment încă din finalul acestui an, sau la începutul lui 2020.
„E meritul lui Gane și Contra. Sunt de felicitat dacă au strâns rândurile și au făcut echipa să joace. Dar mai joacă două meciuri și gata! Părerea mea e că după aceea urmează falimentul! Nu se bagă nimeni la Dinamo acum. Ideea suporterilor e formidabilă, dar trebuie multă strădanie ca să strângi bani și după să îi cheltuiești fără necazuri! Când auzi ce datorii sunt…
Mai e și procesul cu datoria de 23 de milioane de euro pe care Șerban Pop (n.r- fostul șef de la ANAF) pe care le-a redus-o. S-ar putea să vină și aia ca o ultimă lovitură. De unde să dai 30 de milioane de euro aiurea? Ca nu știi nici ce datorii mai sunt pe la Negoiță! Ești KO total! Șmecheria cu spaniolii e șmecherie românească! Înainte, când aveai datorii aduceai pe unul din afară și îi puneai datoriile în cârcă! A doua zi fugea în țările exotice. Dar s-au prins ăștia”, a declarat Dumitru Dragomir la Digi Sport Matinal.
Pablo Cortacero a preluat echipa de la Ionuț Negoiță, dar nu a adus niciun ban la club din vară. S-a speculat că tot Negoiță ar fi acționar majoritar al lui Dinamo.