Dinamo deschide sezonul din Liga 2. Când joacă CSA Steaua și care sunt cele trei posturi de televiziune care transmit în direct meciurile

Dinamo deschide sezonul din Liga 2. Când joacă CSA Steaua și care sunt cele trei posturi de televiziune care transmit în direct meciurile
Dinamo retrogradează pentru prima dată în istoria de 74 de ani

Dinamo este pentru prima oară în istorie în Liga 2 și joacă în partida deschidere a sezonului. „Câinii” antrenați de Ovidiu Burcă vor debuta pe data de 4 august în duelul cu Progresul Spartac. Trei posturi de televiziune din România vor transmite în direct partidele din eșalonul al doilea.

Dinamo și Steaua, echipele „vedetă” din Liga 2

Dinamo a ajuns în Liga 2 pentru prima oară în istoria de 74 ani a clubului, dar problemele sunt în continuare foarte mari. Clubul se zbate în insolvență, iar cei care au încercat să-l cumpere s-au retras de la negocieri când au aflat că datoriile sunt de aproape nouă milioane de euro.

Echipa are un nou antrenor, al patrulea din această vacanță de vară, iar Ovidiu Burcă a spus că va încerca promovarea încă din primul an, deși clubul are probleme mari din toate punctele de vedere.

„Trebuie să-i resuscitez pe jucători. Nu sunt blazați, dar nu se simt bine știind că au retrogradat. Simt că își doresc să readucă Dinamo în elita fotbalului românesc. Pas cu pas, trebuie să aducem lucrurile pe un drum normal.

În prejma echipei sunt jucători de perspectivă, dar au nevoie de timp. E nevoie de întăriri. Avem jucători puțini pe care ne putem baza la ora asta. Știu că cei din conducere sunt în discuții.

Nu e ușor să aduci jucători, pentru că lumea e speriată de instabilitatea de la club. E o mândrie să îmbraci tricoul lui Dinamo și sunt convins că sunt jucători care-și doresc să vină”, a spus Ovidiu Burcă, la finalul ultimei partide de pregătire.

„Câinii” sunt primii care deschid sezonul în Liga 2 și vor juca în deplasare pe data de 4 august, de la ora 18.00, într-o confruntare în care vor întâlni

Cum arată programul primei etape de Liga 2: când joacă Dinamo sau CSA Steaua

Joi, 4 august 2022, ora 18:00
Progresul Spartac – Dinamo (televizare: DigiSport, OrangeSport, PrimaSport)

Vineri, 5 august 2022, ora 17:00
Unirea Slobozia – Minaur Baia Mare (televizare: DigiSport, OrangeSport, PrimaSport)

Sâmbătă, 6 august 2022, ora 11:00
CS Comunal Şelimbăr – FC Braşov
Politehnica Timișoara – Unirea Constanţa
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – CSC Dumbrăviţa
Unirea Dej – FK Miercurea Ciuc
Concordia Chiajna – CSM Slatina
Gloria Buzău – Ripensia Timișoara

Sâmbătă, 6 august 2022, ora 11:30
SC Oţelul Galaţi – Politehnica Iaşi (televizare: DigiSport, OrangeSport, PrimaSport)

Marți, 9 august 2022, ora 20:30
Steaua – Metaloglobus Bucureşti (televizare: DigiSport, OrangeSport, PrimaSport)