Din ce județ este românul infectat cu coronavirus. Ce măsuri s-au luat în privința sa

de: Alexandra Chivu
13 02. 2020

Un român de pe nava de croazieră ”Diamond Princess”, aflată în carantină în apele teritoriale japoneze, a fost depistat infectat cu coronavirus. Din ce județ este și ce măsuri s-au luat în privința sa?

Din ce județ este românul infectat cu coronavirus?

Un român de pe vasul de croazieră ”Diamond Princess”, aflat în apele teritoriale japoneze, a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat cazul. Bărbatul a fost scos de pe nava de croazieră și transferat pentru izolare și tratament la un spital din Japonia specializat pe asemenea situații. Acesta este din județul Argeș. Cel mai probabil este ca românul să nu fie singurul infectat, ținând cont că pe navă mai sunt alți 16 cetățeni români, iar numărul cazurilor confirmate până acum depășesc 200.

Un român de pe nava de croazieră ”Diamond Princess”, depistat pozitiv cu coronavirus

„Ambasada României la Tokyo a fost notificată de către Ministerul de Externe al Japoniei că un cetățean român de pe nava de croazieră Diamond Princess, aflată în apele teritoriale japoneze, a fost depistat pozitiv cu virusul pneumoniei virale (coronavirus)”, a transmis MAE.

219 persoane aflate la bordul Diamond, infectate cu coronavirus

În total, 219 oameni aflați la bordul ”Diamond Princess” au fost infectați cu coronavirus, dintre care 44 de cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore.

„Misiunea diplomatică a României în Japonia se află în legătură cu cetățeanul român și a efectuat în regim de urgență demersuri pentru obținerea de informații suplimentare cu privire la procedurile sanitare ulterioare care vor fi derulate de către autorităților nipone”, mai anunță autoritățile.

Raed Arafat: Nu se pune problema să fie adus în țară

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a spus că românul care s-a îmbolnăvit de coronavirus pe vasul Diamond nu va fi adus în țară, ci va fi tratat la o unitate spitalicească din Japonia, în care a fost transportat după diagnosticare. Arafat a precizat că Ministerul de Externe ține legătura cu autoritățile japoneze.