Din ce făcea bani Lidia Buble înainte să devină celebră. A furat din magazine: „Mi-era rușine să-l sun pe tati”
Deși este una dintre cele mai cunoscute și apreciate soliste din țara noastră, lucrurile nu au stat mereu așa. Lidia Buble a furat din magazine, înainte să se lanseze în muzică. Ajunsă în Capitală cu doar 40 de lei în buzunar, cântăreața a încercat să-și facă un rost în viață. Să le ceară părinților sprijin financiar îi era prea rușine, așa că artista se descurca așa cum putea.
Lidia Buble a furat din magazine
Lidia Buble, adevărul despre începuturile sale în București. Cântăreața Lidia Buble se bucură, în prezent, de prosperitate atât pe plan financiar, cât și pe plan profesional. Cu o mulțime de fani pe rețelele de socializare și o voce de aur, cântăreața știe să cucerească imediat inimile românilor și este cunoscută în spațiul public drept o persoană darnică. În niciun caz zgârcită. Iar asta probabil și pe fondul unor evenimente mai puțin plăcute din trecutul său.
Lidia Buble a furat din magazine, la începuturile sale în București. Gestul nu a fost privit de actuala artistă drept un furt, ci o modalitate de a supraviețui singură într-un oraș imens, fără suficiente venituri să fac față cheltuielilor. Bani de la părinți nu primea și nici nu le cerea, întrucât considera că mutarea sa în Capitală a fost un moft.
Când nu avea ce să mănânce, Lidia Buble mergea în magazine și mânca biscuiți vărsați. Era singurul fel de mâncare pe care îl consuma îndrăgita cântăreață în acea perioadă dificilă. A fost o lovitură grea primită de cântăreață, însă Lidia Buble a reușit săse redreseze și să câștige ulterior venituri stabile.
Biscuiții vărsați îi țineau de foame
Invitată la podcastul lui Damian Drăghici, Lidia Buble a vorbit pe larg despre momentul în care a decis să plece de acasă, din Deva, unde mai avea zece frați. Gestul a fost un moft, spune cântăreața astăzi, fiindcă ar fi putut să rămână acasă fără să fie nevoită să scoată din buzunar bani pentru chirie, întreținere, facturi, mâncare etc.
„Când am ajuns la București cu fix 40 de lei în buzunar, mi-era atât de rușine să-l sun pe tati să-i cer să-mi dea bani de chirie. Eram efectiv singură într-un oraș atât de mare, fără prieteni, fără nimeni. Îi mai sunam din când în când pe ai mei, dar mi-am dat seama că trebuie să fac ceva cu viața mea, că trebuie să găsesc o sursă de venit”, a povestit Lidia Buble despre începuturile sale în Capitală.
Primul loc de muncă al Lidiei Buble a fost ca bonă. Salariul era mic, de doar 1.200 de lei, în condițiile în care trebuia să achite lunar chirie, facturile la utilități etc. Au fost perioade în care nu mai avea ce să mănânce. Și atunci, pentru a supraviețui, Lidia Buble fura din magazine.
Citește și: Metoda genială prin care au fost oprite furturile din supermarketurile din România
„Mergeam prin supermarketuri, este prima oară când zic asta și nu-mi e rușine, eu n-am privit-o atunci ca pe un furt, ca pe ceva rău, sunt acei biscuiți vărsați, mâncam unul-doi și aia era mâncarea mea pentru o zi întreagă. Nu mai aveam bani nici de metrou, RATB, treceam pe sub bara de la metrou”, a mărturisit Lidia Buble.