Din ce face, de fapt, bani Nelson Mondialu. Tatăl lui Livian de la Puterea Dragostei a dat cărțile pe față

de: Alexandra Chivu
04 05. 2020

Se lăfăie în bani, poartă sute de grame de aur la gât și pe degete și mărturisește că a trăit în 49 de ani cât să scrie un roman. Peste toate, deși este un personaj controversat, în jurul cărora se învârt enigme, își folosește sinceritatea când și când, astfel că la întrebarea ”de unde are balta pește?” există și un răspuns, venit chiar din partea lui.

Din ce face bani Nelson Modialu, tatăl lui Livian de la Puterea Dragostei

Este cunoscut ca interlop, vine din Cluj și a devenit celebru în ultimii ani pentru glumele și urările sale, în spatele cărora se află o poveste. S-a născut în 1963 și a fost abandonat de mamă la casa de copii, de unde l-a salvat apoi tatăl său natural. După ce părintele lui s-a recăsătorit, era sărăcie mare, spune el.

Acesta, împreună cu cei patru frați vitregi, a mâncat o perioadă bună numai mere cu pâine. Nici la școală nu o ducea bine, era copilul-problemă al liceului bun, de altfel, în care învăța. Deși se putea bucura de educație, s-a apucat de furat și a ajuns la închisoare.

„Care mi-ați dat felicitări, vă pupă tata Nelson Mondialu!”

Acum, nu mai e nevoie, spune el, afișându-și rezultatele pe Internet. Celebrul interlop din Cluj spune că face bani buni din Youtube. În cel mai recent video postat pe site-ul web, adică linatul dintre el și fanii săi, Nelson a arătat lumii că a făcut 4.087 de dolari, sumă pentru care a mulțumit internauților.

„Fiți atenți aici, băăăă, câți bani am făcut! 4087 de dolari! Mânca-v-aș Dumnezeul, pe statistică! Fraților, 4087 de dolari, fiți atenți acum! Venit din felicitări – 3893 de dolari, venit estimat din anunțuri – 142 de dolari și din Youtube Premium – 51 de dolari. Domnilor, Nelson Mondialu vă mulțumește la valoare, fraților…4300 de euro din felicitări!

Cumpăr frigider plin cu carne, de la Samsung îl iau. Așa le spun ălora, să mi-l aducă plin cu carne, cu fructe, cu zacuscă, le plătesc și pe astea. Care mi-ați dat felicitări, vă pupă tata Nelson Mondialu! Mamăăăă, ce am pus-o!”, a spus bărbatul.