Actorul Florin Călinescu este una dintre personalitățile apreciate în țara noastră, însă acesta s-a retras de ceva timp din fața camerelor de filmat și a descoperit o nouă pasiune. Iată cu ce își ocupă timpul!
Florin Călinescu este o persoană cunoscută în România, fiind renumit pentru piesele de teatru în care a jucat, dar și pentru rolurile din diferitele pelicule difuzate la televizor.
Totuși, Călinescu a renunțat la viața de vedetă și s-a regăsit în cu totul alt domeniu.
Mai precis, celebrul actor s-a făcut fermier! Acesta și-a deschis o afacere în județul Argeș, acolo unde avea deja un teren foarte mare.
Mai apoi, și-a amenajat silozuri pentru depozitarea cerealelor, iar pe lângă cultivarea legumelor sau creșterea și întreținerea pomilor fructiferi, omul de televiziune crește găini, gâște, bibilici sau chiar purcei.
„De vreo doi ani am început serios să ne ocupăm de terenul pe care îl avem aici. Am investit în silozuri, panouri solare, avem și o mică livadă. Iau pui de o zi și îi cresc. Avem și din rasa Australorp, care sunt rezistente. Ne-am gândit că dacă tot avem pământ nu are sens sa frecăm menta la Oaș”, a spus Florin Călinescu.
Florin Călinescu are două terenuri în Argeș, potrivit declarației de avere completate în 2020, atunci când candidase pentru Parlament.
Terenurile se află în comuna Babana, județul Argeș, iar unul este de 3.600 metri pătrați și unul de aproape 9.000 metri pătrați.
În ultimii ani, Florin Călinescu revenise pe micul ecran în cadrul emisiunii „Romanii au talent”, însă în anul 2021 a decis să părăsească postul ProTV, fără să spună prea multe despre schimbare.
„Cu oarecare părere de rău, vă anunț că renunț la colaborarea cu actualul management al PRO TV. Deci, si la Românii au talent. Detalii, mai încolo. Vorbesc ca fondator. 1 dec. 1995”, anunța Florin Călinescu, în urmă cu ceva timp.
Puțin mai târziu a detaliat situația și a lăsat să se înțeleagă că lucrurile s-au schimbat la Pro TV, mai ales de când a plecat Adrian Sârbu, prietenul său apropiat.
„Traseele s-au complicat la Pro TV pentru mine de când a plecat prietenul meu Adrian. Acum vorbești așa, în iCloud, nu te aude nimeni și nu îți răspunde nimeni.
Nu am nimic cu nimeni, dar nu pot să mă uit la copiii ăia care cântă pe scenă când eu sunt cu altă direcție. (…) La alte posturi sunt tocmite”, a spus Florin Călinescu în podcast-ul lui Micutzu.