Din ce este făcută taurina. Ce este și de unde provine, de fapt

de: Corina Oprea
17 08. 2023

Am auzit cel puțin o dată despre taurină și am asociat-o cu băuturile energizante, dar puțini dintre noi știu ce este de fapt. Medicii au explicat ce conține și la ce ajută, precum și de unde o putem extrage sau riscurile unui consum mult prea mare al acesteia.

Ce este, de fapt, taurina

Taurina este un aminoacid organic, prezent în mod natural în corpul uman, dar și într-o serie de surse alimentare și băuturi energizante. Această substanță a fost subiectul multor discuții și cercetări în ceea ce privește beneficiile și pericolele asupra sănătății, însă medicii clarifică situația.

Taurina a fost descoperită pentru prima dată în bila de taur, de unde și-a primit numele. Cu toate acestea, taurina se găsește, de asemenea, în carne, pește, produse lactate și multe alte alimente.

„Taurina este un aminoacid important pentru multe procese metabolice ale organismului, care se pare că are și proprietăți antioxidante. Chiar dacă în mod normal aminoacizii sunt folosiți pentru a crea proteine, taurina nu este utilizată în acest scop.”, spune Alexandru Popa, medic specialist diabet, nutriție, boli metabolice.

Conform medicilor, taurina poate avea efecte pozitive asupra inimii și vaselor de sânge. Ea poate ajuta la menținerea tensiunii arteriale în limite normale și poate contribui la reducerea riscului de boli cardiovasculare.

Taurina are și proprietăți antioxidante, ceea ce înseamnă că poate ajuta la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ. Mai mult, joacă un rol în menținerea echilibrului de electroliți în celulele corpului, inclusiv potasiu, sodiu și calciu. Acest echilibru este esențial pentru funcționarea normală a celulelor și pentru transmiterea semnalelor nervoase.

Pericolul din taurină

Consumul excesiv de taurină, în special prin intermediul suplimentelor sau băuturilor energizante, poate duce la efecte secundare neplăcute. Acestea pot include anxietate, palpitații, tremurături, insomnie și chiar reacții alergice.

Persoanele care iau anumite medicamente sau suferă de anumite afecțiuni medicale ar trebui să consulte un medic înainte de a începe să consume suplimente cu taurină. Unele medicamente chiar nu ar trebui să ia contact cu această substanță, pentru că urmările pot fi extrem de grave.

Este important să se consume cu măsură și să se ia în considerare posibilele riscuri asociate. Consultarea medicului înainte de a începe suplimentarea cu taurină sau a consuma băuturi energizante bogate în această substanță este întotdeauna recomandată, mai ales în cazul persoanelor cu afecțiuni medicale.