Din ce cameră se începe curăţenia, de fapt. Sigur ai procedat greşit până acum
Cu siguranță vii cu drag acasă într-o locuință curată și bine organizată. Se întâmplă ca și gospodinele să facă lucrurile greșit atunci când se apucă de curățenia din casă. Poate te-ai întrebat și tu măcar o dată dacă există o anumită cameră din care este bine să începi. Iată că răspunsul este DA! Sigur ai procedat și tu eronat până acum. O planificare corespunzătoare a acestui proces te va ajuta. Cum trebuie să începi ziua de curățenie?
Truc pentru gospodine: din ce cameră se începe curățenia?
Curățenia generală într-un apartament sau într-o casă presupune puțină organizare. Trebuie mai întâi să îți pui la îndemână produsele pe care le ai și să îți verifici lista de cumpărături dacă mai ai nevoie de ceva. De asemenea, este util să lași la îndemână obiecte care să te ajute în acest proces.
Mai exact, este vorba despre cârpe, mop, mătură, aspirator sau bureți. O planificare necorespunzătoare duce la faptul că unele zone din casă ajung să fie uitate, motiv pentru care trebuie să îți faci un plan. Multe gospodine pornesc greșit în această aventură din dorința de a scăpa mai rapid de murdărie.
Abordarea nu este deloc una bună pentru că este foarte important să începi curățenia și să te concentrezi pe locația camerelor. Experții susțin că activitatea trebuie să înceapă de la cea mai îndepărtată încăpere față de ușa din față. Penultima etapă este curățarea holului, iar la final rămâne baia și toaleta.
Cum trebuie să faci curățenie: pas cu pas
Poți evita astfel să te întorci în același loc de multe ori sau să începi curățenia în mai multe camere deodată. Cu siguranță ți s-a întâmplat cel puțin o dată să muți o masă din sufragerie pentru a da cu mopul, ulterior să te apuci să ștergi pe jos și în celelalte camere.
După acest pas, totul devine complicat pentru că faci câte puțin în fiecare încăpere și parcă niciuna nu este gata la timp sau organizată așa cum ai vrea. Alege produse simple și caută să găsești variante naturale pentru soluțiile din comerț. Poți să te folosești de un recipient cu pulverizator în care să pui apă, bicarbonat de sodiu, zeamă de lămâie și uleiuri esențiale pentru împrospătarea perdelelor tale.
Specialiștii recomandă să acorzi atenție și colțurilor care scapă multora din vedere. Nu uita să dezinfectezi orice zonă din locuința ta pentru ca bacteriile să nu îți dea bătăi de cap.