Din 15 mai putem merge oriunde în țară, fără interdicție, anunță Marcel Vela. Ce trebuie să respectăm

de: Iancu Andreea
07 05. 2020

Începând cu data de 15 mai, România va intra în starea de alertă, iar măsurile de relaxare discutate de autorități încep a se manifesta în mai multe etape. Răspunzând unor întrebări venite de la cetățeni, Ministrul Marcel Vela a clarificat câteva aspecte legate de interdicțiile și permisiunile de care trebuie să se țină cont după 15 mai.

Astfel, presupunând că statisticile vor fi favorabile, etapele de relaxare se vor realiza gradual, invers decât au fost instituite. Începând cu 15 mai va urma o primă etapă de relaxare. După 14 zile, evaluând situațiile medicale la nivelul țării, va urma o nouă etapă de relaxare. Începând cu 15 iunie, când se vor analiza rezultatele primelor două etape de relaxare, vor fi aduse la cunoștință și noile condiții.

Ieșirile la iarbă verde, pescuit, mers la plajă, permise din 15 mai

Ministrul Afacerilor Interne explică în detaliu faptul că, după ridicarea stării de urgență, nu vor mai exista limite de deplasare între județe sau municipii, întrucât acestea sunt oricum dificil de stabilit. De asemenea, activitățile precum ieșirea la iarbă verde, mersul la plajă sau pescuitul vor fi permise cu condiția respectării regulilor impuse de Ordonanțele Militare.

Vizitele la părinți, rude sau prieteni

Vizitele la părinți se vor face fără completarea unei declarații, însă se păstrează recomandarea de grupuri formate din cel mult trei persoane. Marcel Vela se așteaptă ca cetățenii să acționeze responsabil pentru a păstra rezultatele favorabile cu care se mândrește România. Ministrul explică măsura privind grupurile prin riscul crescut la care ne putem expune în cazul adunărilor de mai mult de trei persoane.

Marcel Vela recomandă în continuare păstrarea distanței sociale, întrucât ne putem infecta chiar și de la cei asimptomatici.

Suceava, în continuare în carantină

În cazul ridicării carantinei din orașul Suceava, Ministrul Afacerilor Interne pune decizia în mâinile specialiștilor în epidemiologie. Aceștia vor evalua situația existență a infecțiilor cu coronavirus din acest oraș și vor stabili ridicarea sau păstrarea carantinei.

Se va putea zbura cu avionul după 15 mai?

Zborurile dinspre și înspre statele care se află încă în zona roșie nu vor putea fi efectuate deocamdată fără restricții. În continuare se păstrează carantina la domiciliu timp de 14 zile pentru cei care vin din țări precum Marea Britanie, de exemplu.  În momentul în care statele din afara României vor fi în zona galbenă, se vor ridica restricțiile, explică Ministrul.

Regulile pe care trebuie să le respecte cetățenii după ridicarea stării de urgență

Marcel Vela enumeră ca principale reguli de care trebuie ținut cont:

  • păstrarea distanței sociale,
  • utilizarea materialelor de protecție (măști)
  • îndeplinirea condițiilor de igienă personală (spălarea cât mai des a mâinilor)

Toate aceste reguli sunt impuse pentru a împiedica răspândirea virusului.