Dieta Vicăi Blochina dă rezultate uimitoare. De ce mănâncă de două ori pe zi
La aproape 46 de ani, Vica Blochina este considerată una dintre cele mai atrăgătoare vedete din România. Blondina arată senzațional și acum le-a împărtășit tuturor secretul său. De ce mănâncă doar de două ori pe zi. Care este dieta minune a Vicăi Blochina.
Dieta Vicăi Blochina dă rezultate uimitoare
Vica Blochina pare să fi descoperit secretul tinereții veșnice. La aproape 46 de ani, frumoasa blondină face furori cu trupul său sculptat, iar oricine o privește își poate da seama că vedeta a fost o balerină grațioasă în tinerețe. Deși se poate mândri că are gene bune, Vica se îngrijește pentru a avea o siluetă de adolescentă. Fosta iubită a lui Pițurcă a recunoscut că a ținut multe diete de-a lungul anilor pentru a se păstra în formă.
„Am trecut prin foarte multe diete, din acelea în timpul cărora trebuia să mănânci multe mese pe zi, și nu aveam niciun fel de rezultat, mai mult decât atât, mă îngrășam. Și atunci am făcut analize. Am găsit un doctor în Statele Unite ale Americii care mi-a verificat nivelul de insulină și am descoperit că este rezistent la insulină corpul meu. Mi-a făcut un regim care am văzut că acum este la modă în toată lumea.
Mi-a făcut un regim ketogenic, cu intermitent fasting (post intermitent). Adică am vreo 20 de ore între mese. Prima mea masă este la ora 13:00 și ultima la ora 18:00. (…) Eu tot beau alcool. Dar dacă elimini zahărul și tot ce înseamnă carbohidrați, nu mai ai pofte de niciun fel. Nu ciugulești deloc. În momentul în care ai pus jumătate de alună în gură sau un cruton, ceva cât de mic, insulina se duce în sus, iar în momentul ăla corpul nu te lasă să slăbești”, a declarat Vica Blochina pentru Antena Stars.
Vica Blochina și-a înnebunit fanii de pe Instagram
Frumoasa Vica Blochina s-a născut pe 8 august 1975 într-un oraș din Lituania și a devenit cunoscută publicului din România atunci când a avut o relație amoroasă cu Victor Pițurcă. Fructul iubirii lor este Edan, fiul lor în vârstă de 14 ani.
Fosta balerină este una dintre cele mai mediatizate vedete din România, care și-a construit cariera prin numeroase apariții la diverse emisiuni televizate, de-a lungul anilor, unde și-a demonstrat spiritul de luptătoare, umorul, empatia și ambiția, calități care au transformat-o în una dintre vedetele preferate ale publicului român.
Nu doar telespectatorii o apreciază pe Vica Blochina, ci și comunitatea unită pe care blondina a reușit să o strângă pe rețelele de socializare, acolo unde și-a obișnuit fanii cu fotografii incendiare, în care apare în cele mai inedite ipostaze.