După o scurtă perioadă în care nu a mai făcut titlul știrilor zilnice, Diana Șoșoacă revine în atenția publicului. În urmă cu câteva zile bătea recordul de a vorbi non-stop pe rețelele de socializare, timp de 8 ore. Astăzi aflăm că senatorul independent propune un proiect de lege care să pedepsească antiromânismul cu cinci ani de închisoare.
În urmă cu câteva zile, pe Facebook, senatorul independent de Iași, Diana Șoșoacă, ar fi putut intra în Cartea Recordurilor. Într-un LIVE pe Facebook, Șoșoacă a vorbit continuu timp de opt ore. Au fost opt ore în care controversatul senator a răbufnit la adresa autorităților și nu numai.
În același monolog de opt ore, Diana Șoșoacă a mai declarat că-i este teamă pentru viața sa și a familiei sale, făcând referire la dramaticul atentat de la Arad.
„În ultimul timp, mesajele sunt: voi vei şi îţi voi tăia şi ţie şi soţului tău gâtul. O să te omor şi pe tine, şi pe copiii tăi. Ca şi avocat, am întâlnit cazuri ale unor sceleraţi care şi-au pus în practică ameninţările.
Am înţeles că au existat emisiuni la tv în care s-a făcut o paralelă cu cazul asasinatului de la Arad şi s-a atras atenţia că este un avertisment şi pentru mine.”, declara Șoșoacă în LIVE-ul de pe Facebook.
Monologul senatorului a fost ironizat de mulți internauți, dar și jurnaliști, tot pe Facebook. Printre aceștia s-a numărat și jurnalistul Radu Buzăianu, care declara:
„Am senzația că este într-o luptă permanantă cu ea. Și când tace se luptă să nu zică ceva. Pentru ea orice eveniment este o luptă.”, spune jurnalistul în materialul video postat pe Youtube.
Controversată și ironizată, Diana Șoșoacă nu se lasă, și vorba lui Radu Buzăianu, se luptă permanent. Surse din Parlamentul României spun că Diana Șoșoacă a intrat într-un nou conflict, după ce ar fi propus nu nou proiect de lege.
Diana Șoșoacă propune ca printr-un amendament la actuala legislație, cei care sunt considerați a fi expresia antiromânismului să fie pedepsiți cu cel puțin cinci ani de închisoare.
Aceleași surse spun că proiectul a fost depus la Senat pe 28 iulie de către senatorul independent Diana Șoșoacă. La depunerea proiectului senatorul și-a prezentat și argumentările pe marginea acestei propuneri legislative, după cum urmează:
„Antiromânismul este considerat ca fiind percepția referitoare la românii exprimată ca ură împotriva acestora, precum și manifestările verbale sau fizice motivate de ură împotriva românilor, indreptate împotriva românilor sau a ne-românilor, a proprietăților românilor, a instituțiilor comunităților românești sau a lăcașurilor de cult ale românilor.”, a explicat senatoarea Diana Șoșoacă în justificarea depunerii proiectului.
Deocamdată nu se știe dacă amendamentul propus de Diana Șoșoacă va fi sau nu aprobat, dar cert există ideea și rămâne de urmărit care va fi deznodământul acestui proiect.