Pe Diana Munteanu o cunoaște aproape toată lumea, dar în ultima vreme este departe de vedeta pe care o știam cu toții. Ultimele instantanee cu vedeta i-au speriat pe fani, aceștia reacționând imediat.
După ce proiectul ”Prietenii de la 11” a încetat să mai fie difuzat pe Antena 1, Diana Munteanu s-a retras în sala de forță, în ideea de a-și păstra tonusul și silueta. Dar de la asta și până la cum a ajuns să arate în ultmi perioadă este o diferență majoră, observată și chiar criticată de fanii acesteia. Ajunsă la 41 de ani, Diana s-a transformat complet, datorită sportului și unui nou stil de alimentație care au dat rezultate. Fosta prezentatoare TV a slăbit în ultimul mult, mulți fiind de părere că este la un pas de anorexie.
În afară de orele la sală și dieta Diana a avut și câteva operații estetice care au schimbat-o total, de altfel nu de puține ori a avut parte de critici din partea fanilor pentru aceste modificări.
“Viaţa echilibrată şi sănătoasă pe care o duc, plus împlinirile sufleteşti sunt factorii care m-au păstrat în forma în care sunt acum. Cred că trebuie să existe un echilibru în toate. În ceea ce mă priveşte nu prea mai consum carne, dar mănânc foarte mult peşte, foarte multe salate, fructe şi legume în toate formele lor. Singurul desert la care nu pot renunţa este îngheţata”, spunea Diana Munteanu, pentru csid.ro, despre stilul ei de viață.
Dar ultimele postări ale vedetei au îngrijorat pe mulți, comentariile fanilor fiind mai dure ca niciodată.
“Ești mult prea slabă, nu mai semeni cu tine. De unde obsesia asta… mergi la un psiholog, păcat de tine”, i-a comentat o admiratoare.