Detergent de rufe făcut în casă. Rețeta care te ajută să faci economie la bani lunar

de: Bișinicu Andreea
15 04. 2022

Atunci când ai multe rufe de limpezit și te gândești la o metodă eficientă prin care poți economisi o anumită sumă de bani, iar hainele tale să fie spălate cu ajutorul unui detergent natural, iată cum îți poți prepara propriul detergent sau săpun de casă, în intimitatea locuinței tale. De ce ingrediente ai nevoie.

Cum prepari detergent natural chiar la tine acasă

Dacă te-ai săturat să cumperi detergenți de rufe din comerț și cauți o metodă mult mai avantajoasă din punct de vedere financiar, gospodinele au găsit cea mai bună soluție prin care îți poți prepara propriul detergent natural de rufe, chiar la tine în baie.

Tot ce trebuie să faci este să urmezi câțiva pași extrem de simpli, nu ai nevoie de cunoștiințe vaste în domeniul științific. Ingredientele de care ai nevoie se găsesc, cu siguranță, la tine în cămară sau debara. Dacă nu, le poți procura de la orice supermarket din zonă.

Săpunul/detergentul de casă este prietenos cu mediul înconjurător și curăță în profunzime hainele. De asemenea, detergentul natural prelungește viața articolelor tale vestimentare preferate. Așadar, pentru a face săpun sau detergent de casă, ai nevoie de următoarele ingrediente

  • apă
  • 2 pahare de bicarbonat de sodiu
  • 2 pahare de borax
  • 1 sau 2 săpunuri solide de spălat
  • uleiuri esențiale de lavandă, lămâie sau citrice.

Nu uita să ții la îndemână o găleată pentru a face amestecul, o oală medie și o lingură de lemn. De asemenea, este important să aveți niște sticle de plastic pentru a putea turna conținutul săpunului de casă pe care îl faceți.

Cum se prepară săpunul/detergentul de casă

Pentru început, trebuie să răzuiești săpunurile solide și să umpli două pahare normale cu apă. Apoi, vei lua oala pe care o vei umple cu apă și o vei pune la fiert. Nu uita că pentru fiecare litru de apă este necesar să adaugi două căni de săpun.

Amestecul se lasă la fiert pentru câteva minute, amestecând în permanență cu o lingură de lemn. Mai departe, pune bicarbonatul de sodiu și boraxul într-o găleată, peste care vei turna apa pe care ai fiert-o cu săpunul topit.

Amestecă în continuare, până când soluția se dizolvă complet. Adaugă 8 litri de apă și amestecați din nou, după care adaugi 20 ml de uleiuri esențiale, pentru ca detergentul tău natural să aibă un parfum deosebit.

La final, acoperă găleata cu o cârpă sau folie de plastic, iar după ce s-a răcit, toarnă compoziția în sticle de plastic sau alte recipiente pe care le vei însemna cu o etichetă pe care să scrie „detergent de casă” sau „săpun de casă”. Un sfat util este să nu uiți să agiți bine de tot sticla de detergent, înainte de fiecare utilizare.

Citește și Produsul miraculos care îți face casa lună înainte de Paște. O să-l folosești tot mai des