Detaliul care poate schimba cursul anchetei de la Crevedia. Ce obiecte au găsit procurorii în locul exploziei
Procurorii au dezvăluit informații cruciale cu privire la cauza incendiului devastator și a exploziilor ulterioare care au avut loc la stația GPL din Crevedia. Ulterior, continuând ancheta, oamenii legii au descoperite niște obiecte incriminatorii pentru patronii firmei Flagas. Aceste dovezi prezentate în referatul întocmit în anchetă pot conduce procurorii la aflarea întregului adevăr.
Detalii importante descoperite în cursul anchetei de la Crevedia
Potrivit referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru cei doi patroni ai stației GPL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, se pare că evenimentele tragice au fost cel mai probabil cauzate de scurgeri de gaze provenite de la autocisternele sau cisternele depozitate în curtea firmei, alături de existența unei surse de aprindere.
În același referat întocmit de Parchetul General au fost menționate obiectele identificate în locul unde s-a produs deflagrația, respectiv niște resturi metalice provenite de la un furtun cu inserții metalice, dar și ale unei pompe multietajată de presiune, cu ajutorul căruia, cel mai probabil, s-a realizat transferul gazului între cisterne.
„Din coroborarea probelor administrate în cauză până la acest moment, procesual rezultă că incendiul și exploziile care au avut loc la punctul de lucru neautorizat al societății (…) S.R.L. din comuna Crevedia au fost cauzate, cel mai probabil, de scurgerile de gaze de la autocisternele sau cisternele depozit amplasate în curtea firmei și de existența unei surse de aprindere.
Cercetarea la fața locului a condus la identificarea și ridicarea din curtea imobilul nr. (…) a resturilor metalice ce provin de la un furtun cu inserție matalică distrus parțial ca urmare a incendiului și a resturilor metalice ale unei pompe multietajată de presiune gaz folosită pentru transvazarea gazului dintr-o cisternă în alta”, se arată în documentul PICCJ, elaborat de procurori.
Procurorii au pus sechestru pe averea patronilor de la stația GPL Crevedia
Procurorii au luat măsuri dure în cazul tragediei de la stația GPL din Crevedia, în care cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte zeci au fost rănite. Averile lui Ionuț Doldurea, fiul primarului din Caracal și ale asociatului său, Cosmin Stângă, au fost puse sub sechestru, pe măsură ce ancheta avansează în ceea ce privește circumstanțele și responsabilitățile din spatele acestui incident tragic.
În cazul lui Ionuț Doldurea, procurorii au instituit sechestru asupra unui imobil situat în București și asupra a șapte conturi bancare, concomitent cu investigațiile pentru stabilirea vinovăției acestuia în tragedie. În același context, pentru Cosmin Stângă, sechestrul vizează șapte clădiri în Capitală și opt conturi bancare, în timp ce probele continuă să fie adunate și evaluarea vinei acestuia avansează.
Firma Flagas SRL, deținută de cei doi, a fost, de asemenea, supusă sechestrului, fiind afectate proprietăți din diverse județe ale țării. În total, cinci clădiri din Botoșani, patru din Călărași, 28 din Dâmbovița, șase din Giurgiu, 19 din Ilfov și un imobil în județul Olt sunt acum sub sechestru după această tragedie.