Detalii macabre despre uciderea Mihaelei Runceanu pe care românii nu le știau. Cine rupe tăcerea (exclusiv)

de: Ștefan R. Apostol
02 11. 2021

Era în plină glorie artistică, cu adevărate hit-uri la acel moment. Totul avea să fie oprit brutal într-o noapte de început de noiembrie. Mihaela Runceanu avea să-și găsească sfârșitul într-un mod brutal, în noaptea de 1 noiembrie a anului 1989. Criminalul, un om pe care presupunea că-l cunoaște, Daniel Cosmin Ștefănescu, avea să-i fie călăul.

Se împlinesc 32 de ani de la moartea celebrei Mihaela Runceanu

Seara de 31 octombrie 1989 este o seară ca oricare alta, în viața celebrei Mihaela Runceanu. Cu doar trei zile în urmă, pe 28 octombrie, Mihaela Runceanu a participat la spectacolul-maraton de mare succes „Start Melodii’89”, care are loc la Sala Radio.

Pe 30 octombrie Electrecord o anunță că a ieșit de la tipar cel de-al treilea ei disc, „Pentru voi, muguri noi”. Fericită de noul disc, dar și obosită, Mihaela Runceanu se retrage în garsoniera sa, unde primește vizita unei prietene și a unui tânăr de 21 de ani, care-i mai aducea casete video cu filme.

Prietena Mihalei se retrage, iar Daniel Cosmin Ștefănescu o roagă să mai rămână peste noapte să se uite la un film. Având încredere, celebra solistă îl lasă în fața televizorului și încearcă să se odihnească. Vine ora 1 noaptea, Mihaela Runceanu se trezește sub presiunea mâinilor din jurul gâtului ei.

Daniel Cosmin Ștefănescu este deasupra ei și o ștrangulează cu toată puterea cu un fir de telefon. Speriată vedeta se zbate din răsputeri, dar nu poate să-i facă față, pierde lupta. Daniel Cosmin Ștefănescu, ca să-și șteargă urmele, ia o canistră mică cu benzină și o toarnă pe toată peste corpul neînsuflețit al Mihaelei Runceanu și-i dă foc.

Pleacă repede din casă, furând bijuterii, aparatură, carnete CEC, încălțăminte și multe altele. După descoperirea crimei, la 36 de ore, suspectul, Daniel Cosmin Ștefănescu, este prins, încarcerat, ulterior judecat și băgat la închisoare.

Au trecut 32 de ani de când Mihaela Runceanu, la doar 34 de ani, în plină glorie, avea să plece brutal din această lume. Anul acesta, pe 4 mai, ar fi împlinit 66 de ani.

”A avut un presentiment, era tare neliniștită!”

Au trecut 32 de ani, și într-un interviu acordat Impact.ro, verișorul Mihaelei Runceanu, Xani Runceanu, a decis să vorbească despre fatidica zi din viața celei care a fost Mihaela Runceanu, declarând că ”A avut un presentiment, era tare neliniștită!”

„Aveam 13 ani pe atunci dar știu că că Mihaela Runcanu a avut un presentiment al morții. Nu vă pot spune cum se materializa, anume, dar s-a manifestat, ştiu sigur. Cei din familie mi-au vorbit despre neliniştea verişoarei mele.

Mihaela Runceanu era deja o vedetă, iar vedetele în ultimii ani ai regimului comunist nu erau privite cu ochi buni. Chiar deloc! Cred că devenise foarte atentă, fiindcă ştia că foarte mulţi ochi sunt aţintiţi asupra ei. Cred că era mai mereu neliniştită!”, a povestit Xenti Runceanu redacției Impact.

După evenimentele din noiembrie 1989, criminalul, Daniel Cosmin Ștefănescu, avea să fie eliberat de Ion Iliescu, printr-un decret de grațiere, ca mai apoi să fie încarcerat din nou. Se constatase o greșeală în decretul dat de fostul președinte. După ispășirea pedepsei, este eliberat pe criterii de bună purtare, și neputându-se integra în societate, pleacă din țară, în Anglia.